M***** L******** M*****
InculpatU***** R***** A*****
InculpatC****** D* P****** P******** B********
Parte civilăI**** C*********
MartorC****** M******
MartorConf.art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, 109 C.p. condamnă la 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare pe inculpatul minor M***** L******** M***** pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat avut privat. Conf.art.83 C.p. revocă suspendarea condiţionată a pedepsei rezultante de 2 ani aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.468/07.04.2005 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr.561/12.07.2005 a Curţii de Apel Bucureşti, dispunând executarea în întregine a acesteia alături de pedeapsa de 1 an şi 6 luni aplicată şi de pedeapsa de 3 ani aplicată prin sentinţa penală nr.693/20.05.2004 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr.794/01.11.2004 a Curţii de Apel Bucureşti. Urmează ca în final inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 6 (şase) ani şi 6 (şase) luni în regim de detenţie. Face aplic.art.71 alin.1, 64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.p. Din pedeapsa rezultantă deduce perioada executării de la 04.01.2006 la zi. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.807/12.12.2005 emis de Tribunalul Bucureşti Secţia a II-a Penală şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Conf.art.208 alin.2,209 alin.1 lit.a C.p.,109 C.p. condamnă la 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare pe inculpatul minor UIVARRI RĂZVAN ANDREI pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat avut privat. Conf.art.83 C.p. revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 ani aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.945/28.06.2005 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin neapelare, dispunând executarea în întregime a acesteia alături de pedeapsa de 1 an şi 6 luni aplicată, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni închisoare în regim de detenţie. Face aplic.art.71 alin.1, 64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.p. Conf.art.88 C.p. deduce prevenţia de la 06.08. la 12.08.2004. Conf.art.14, 346 C.p.p. rap.la art.998 şi urm.Cod civil obligă în solidar pe cei doi inculpaţi la 700 RON despăgubiri materiale către partea civilă Centrul de Primire Pinochio Bucureşti. Conf.art.191 C.p.p. obligă fiecare inculpa la câte 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă.
amână pronunţarea la data de 21.09.2007. Jud.Lăzureanu
LIPSĂ PROCEDURĂ ŞI LIPSĂ RELAŢII
În vederea ataşării relaţiilor de la Biroul Executări Penale al Tribunalului Bucureşti Secţia a II-a Penală,
Lipsă referate evaluare inculpaţi. Lipsă s.p. nr.1379/2005 a T.B. - Secţia a II-a Penală.
lipsă relaţii SPTB
în vederea ataşării relaţiilor de la TB
conf.art.177 şi urm.c.p.p.