C******** Ş***** L*****
Recurent ReclamantO****** D* C******* Ş* P********** I********* C***
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamantul C******** Ş***** L***** împotriva sentinţei civile nr.1202 din 22 iunie 2006 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr.4088/2006, pe care o modifică în sensul că admite acţiunea promovată de reclamant şi în consecinţă dispune anularea deciziei nr.41/5.04.2006 emisă de pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imoiliară Cluj. Dispune reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior emiterii deciziei, acela de asistent registrator la Biroul de Carte Funciară Cluj. Obligă pârâta să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate de care ar fi beneficiar de la data desfacerii contractului de muncă şi până la data reintegrării efective. Irevocabilă.
pronunţarea pentru data de 9 nov.2006.
Pentru a depune la dosarul cauzei reprezentanta pârâtei intimate dovada înregistrării rapoartelor emise de comisia de cercetare disciplinară.