M******* E********
ReclamantS***** R**** P*** P******* S*****
Pârâtrespins acţiunea, fărtă cheltuieli de judecată
amână pronunţarea hotărârii
pentru efectuarea raportuluid e expertiză de către expert Tarjoianu Dan Marius
pentru a se reveni cu adresa la expert Tîrjoianu Dan Marius cu precizarea de a depune de îndată expertiza faţă de achitarea avasului în cuantum de 200 lei RON prin chitanţa nr.843058/1 din 12.03.2007.
pentru a se efectua adresă la expertul Tîrjoianu Dan Marius,desemnat în cauză şi reclamanta cu menţiunea de a face dovada achitării sumei de 200 lei RON avans on orar expert şi de a propune probe cu privire la prunişte ,respectiv a pagubei produse prin distrugerea celor 330 pruni
pentru a se solicita lista cu reocmandare experţi pentru efectuarea unei expertize având ca obiective evaluarea valorii a două batoze de treierat, probă care urmează a fi pusă în discuţia contradictorie a părţilor şi în vederea prezentării avocatului ales al reclamantei
pentru a se comunica exemplarul doi al precizării de acţiune cu pârâtul şi pentru ca reclamanta să depună fie minuta deciziei ,fie copia deciziei civile prin care a fost casată sentinţa civilă nr.313/2006 pronunţată de Judecătoria Lipova, în dovedirea susţinerilor că acţiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
la cererea reprezentantului reclamantei pentru a preciza în concret acţiunea urmând a indica de unde derivă pretenţiile reclamantei şi temeiul de drept pentru care susţine că acţiunea este scutită de plata taxei judiciare şi pentru a depune practica judiciară a altei instanţe privind o cauză similară
la cererea reclamantei pentrua se prezenta reprezentantul ales şi apreciza acţiunea în sensuld e a arăta de unde provind aceste despăgubiri şi de a indica temeiul de drept invocat pentru scutirea taxei judiciare de timbru ptr.a se verifica dacă este sau anu acţiunea scutită de plata taxei judiciare de timbru
la cererea reclamantei pentru a se prezenta avocatul ales