R*** M*****
CondamnatAdmite propunerea făcută de comisia de pe lângă Penitenciarul Timişoara privind pe condamnatul R M, în executarea pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2511/2003 a Judecătoriei Timişoara pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 209 C.p., şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului R*** M*****, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 3664/2003 emis de către Judecătoria Timişoara, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod penal. In temeiul art. 192 al. 3 C.p.p, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Dispune plata sumei de 40 RON reprezentând onorariu avocat din oficiu din fondul MJ către Baroul Timiş. Cu recurs în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.09.2006.
lipsă de procedură