Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
admite în parte acţiunea precizată formulată de reclamantă.
Având nevoie de timp pentru deliberat. Amână pronunţarea cauzei la 18 ianuarie 2010.
Pentru studierea completării raportului de expertiză.
Întrucât titularul completului C6 a fost promovat la Tribunalul Hunedoara, împrejurare în care, potrivit disp.art.99 al.11 din ROI al instanţelor judecătoreşti, s-a procedat la repartizarea dosarelor provenite de la acest complet, ce urmează a fi desfiinţat, celorlalte complete de judecată,
Se revine cu adrese la experţii Stancu Mihaela, Eiben Gheza şi Tibenschi Liviu, pentru a li se pune în vedere să depună la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiunile formulate de reprezentanta reclamantei,
În vederea comunicării experţilor a obiecţiunilor formulate de reclamantă, pentru a răspunde acestora,
Cu ocazia deliberării, instanţa revine asupra măsurii de a reţine cauza spre soluţionare, având în vedere că reprezentanta reclamantei a depus după închiderea şedinţei de judecată obiecţiuni la raportul de contraexpertiză în construcţii, fapt pentru care apreciază ca necesară punerea în discuţie a necesităţii încuviinţării probei privind completarea raportului de expertiză în construcţii,
Pentru studiul contraexpertizei în construcţii comunicate astăzi în şedinţa publică,
Pentru a se emite adresă către experţii topografici Stancu Mihaela, Eiben Gheza, Tibenschi Liviu, în vederea depunerii la dosarul cauzei a raportului de contraexpertiză în construcţii, având în vedere că s-a depus diferenţa de onorariu pentru contraexpertiză în cuantum de 1700 lei,
Pentru ca reprezentantul pârâtului să achite diferenţa de onorariu pentru contraexpertiză în construcţii în cuantum de 1700 lei şi pentru a se emite adresă către experţii topografici Stancu Mihaela, Eiben Gheza, Tibenschi Liviu în vederea depunerii la dosarul cauzei a raportului de contraexpertiză în construcţii
Pentru ca reprezentantul pârâtului să achite diferenţa de onorariu pentru contraexpertiză în cuantum de 1700 lei şi pentru a se emite adresă către experţii topografici în vederea depunerii la dosarul cauzei a raportului de contraexpertiză în construcţii.
Întrucât titularul completului C4 a fost promovat la Tribunalul Hunedoara, împrejurare în care, potrivit disp.art.99 al.11 din ROI al instanţelor judecătoreşti, s-a procedat la repartizarea dosarelor provenite de la acest complet, ce urmează a fi desfiinţat, celorlalte complete de judecată, Pentru a se depune raportul de contraexpertiză în construcţii
Pentru a se depune raportul de contraexpertiză în construcţii
În vederea efectuării contraexpertizei în construcţii
În vederea efectuării contraexpertizei în construcţii
Faţă de cererea de amânare formulată, pentru a se depune o listă completă cu experţii în construcţii
În vederea efectuării contraexpertizei
Faţă de proba solicitată, pentru efectuarea unei contraexpertize
Având în vedere posibilitate încheierii unei tranzacţii
Faţă de cererea de amânare formulată, pentru studiul răspunsului la obiecţiuni şi pentru a se prezenta pârâtul la interogatoriu
Faţă de proba solicitată care este pertinentă, concludentă şi utilă cauzei, conform disp.art.167 c.p.c , rap.la art.138 al.1 pct.3 c.p.c şi pentru ca expertul să răspundă obiecţiunilor formulate
În vederea comunicării expertului a obiecţiunilor formulate, pentru a răspunde acestora
Faţă de cererea de amânare formulată, pentru studiul raportului de expertiză
Faţă de cererea de amânare formulată, pentru a se achita decontul pentru expertiză şi a se depune la dosar raportul de expertiză în construcţii
În vederea efectuării expertizei în construcţii
În vederea efectuării expertizei în construcţii
În vederea soluţionării cererii de recuzare
În vederea efectuării expertizei
În vederea efectuării expertizei
În vederea efectuării expertizei
În vederea depunerii de către reclamantă a obiectivelor pentru expertiza în construcţii,
Având în vedere proba solicitată, care este pertinentă, concludentă şi utilă cauzei, conform disp.art.167 c.p.c.
În vederea audierii martorilor Popa Dorel, Herlea Nicolae şi Paşca Florin ,
În vederea depunerii la dosar a autorizaţiei de construire şi a audierii următorilor trei martori încuviinţaţi , propuşi de către pârât,
Având în vedere cererea de amânare a cauzei formulată de către reprezentantul pârâtului, care a fost dovedită,
Având în vedere probele solicitate de către părţi,
În vederea studierii întâmpinării depuse la dosar de către pârât, prin reprezentant,