B**** A*****
ReclamantS* E******* M**** S**
PârâtB**** A****** d*** a***
ReclamantS* E******* M**** S**
Pârâtrespins ca neîntemeiată cererea reclamantului având ca obiect pretenţii şi respinge ca neîntemeiată cererea pârâtului pentru obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată
Amână soluţionarea cauzei pentru data de 07.03.2007, sala 249, ora 8,00, termen dat în cunoştinţă pârâtei prin reprezentantul său, pentru când se va repeta procedura de citare cu reclamantul atât de la domiciliu, cât şi de la domiciliul ales şi prin afişare la uşa instanţei. Reclamantul va depune la dosar interogatoriul încuviinţat, în termen de 48 de ore de la dezbateri, sub sancţiunea decăderii din probă, urmând ca pârâta să fie citată cu un exemplar din acest interogatoriu şi cu menţiunea de a ne comunica răspunsul, sub sancţiunea aplicării prevederilor art. 225 Cod pr. Civilă.
Amână soluţionarea cauzei pentru data de 14.02.2007, sala 249, ora 8,00, termen dat în cunoştinţă reprezentantului pârâtei, pentru când se va repeta procedura de citare cu reclamantul atât de la domiciliu, cât şi de la domiciliul ales şi prin afişare la uşa instanţei. Se va cita pârâta cu un exemplar din cererea de chemare în judecată şi actele anexate acesteia, şi cu menţiunea de a depune întâmpinare.
Art. 242 pct. 2 Cod pr. Civilă.
Amână soluţionarea cauzei pentru data de 29.11.2006, sala 249, ora 8,00, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâta de la sediul indicat de ORC Cluj, cu un exemplar din cererea introductivă şi actele anexe şi cu menţiunea de a depune întâmpinare.
Amână soluţionarea cauzei pentru data de 01.11.2006, sala 249, ora 8,00, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâta de la cele două sedii. Se emite o adresă către O.R.C. Cluj cu solicitarea de a ne comunica o listă de control privind pe societatea pârâtă. Pune în vedere reprezentantului reclamantului să intrerpindă demersuri pentru aflarea sediului pârâtei, urmând a comunica instanţei noul sediu al acesteia şi să indice domiciliul reclamantului.
Amână soluţionarea cauzei pentru data de 04.10.2006, sala 249, ora 8,00, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile. Reclamantul se va cita şi prin afişare la uşa instanţei. Pârâta se va cita atât de la sediul indicat în cerere cât şi de la cel indicat în contractul de cesiune de drepturi de autor aflat la fila 5 din dosarul Judecătoriei Cluj.