F***** M******
ReclamantB******* E****
PârâtS* M*** H***** S** - P*** B**** M******
PârâtAdmite acţiunea. Anulează contractul de ipotecă, autentificat sub nr. 15867 din 21 octombrie 1994, de Notariatul de Stat Botoşani, încheiat între B******* E**** şi S.C. MARI HELLAS SRL Bucureşti, cu privire la imobilul compus din casă şi grădină, situat în Botoşani, str. Baciului nr. 15, judeţul Botoşani. Dispune radierea ipotecii mai sus-menţionate din Registrul de transcripţiuni nr. 12.222 din 21.10.1994 a Notariatului de Stat Botoşani. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 14 noiembrie 2006. Pronunţată în şedinţa publică din 9 noiembrie 2006.
Instanţa pune în vedere av. Balanovici Felicia să depună la dosar contractul de credit sau de împrumut pentru suma de 3 milioane lei, ce constituie actul principal faţă de care s-a încheiat contractul de ipotecă, ca un act accesoriu a sumei de 3 milioane lei, în caz contrar se va suspenda cauza, în temeiul art. 155 din Codul de procedură civilă. Constată necesar a dispune citarea pârâtului B******* E****, cu menţiunea chemării la interogatoriu.
Instanţa pune în vedere av. Balanovici Felicia să depună la dosar o copie de pe buletinul de identitate al reclamantei.
- se vor cita pârâţii - reclamanta primeşte TC - se va emite adresă comp. arhivă al instanţei să ne înainteze documentaţia care a stat la baza emiterii contractului de ipotecă autentif. sub nr. 15867/21 oct. 1994 - reclamanta va formula probe din care să rezulte că nu este una şi aceeaşi persoană cu administratorul societăţii Mari Hellas SRL - Balan Mariana.
În temeiul art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, suspendă judecata.