G**** D***** H****
Intimat InculpatJ****** R******* H****
Intimat Parte civilăW**** J* Z********
Intimat Parte civilăE*** A* L****
Intimat Parte civilăK***** S******
Intimat Parte civilă08032007 CC NS Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 4224/22 12 2005, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4, în dosarul penal nr. 1585/2002. Desfiinţează, în parte sentinţa penală apelată şi în fond rejudecând: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată inculpatului G**** D***** H**** prin sentinţa apelată în pedepsele componente de: - 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prev. de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C. penal cu aplic. art. 41 alin. 2 C. penal; - 2 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 290 C. penal cu aplic. art. 41 alin. 2 C. penal. În temeiul art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C. penal cu aplic. art. 41 alin. 2 C. penal, art. 74 alin. 1 lit. a şi c C. penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. c C. penal condamnă inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată. În temeiul art. 33 lit. a C. penal rap. la art. 34 lit. b C. penal contopeşte pedepsele de 2 ani închisoare şi 2 luni închisoare aplicate inculpatului în prezenta cauză, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În temeiul art. 71 alin. 2 C. penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a şi b C. penal. În baza art. 81 C. penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit conform art. 82 C. penal. În baza art. 359 alin. 1 Cod proc pen atrage atenţia inculpatului asupra nerespectării disp. art. 83 C. penal privitoare la revocarea beneficiului suspendării condiţionate. În baza art. 71 alin. final C. penal pe durata termenului de încercare dispune suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a şi b C. penal. În temeiul art. 14 alin. 3 şi art. 346 alin. 1 Cod proc pen rap. la art. 998 - 999 C. civ. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă ERIC C. LUCAN şi obligă inculpatul să plătească acestuia suma de 8795 USD în echivalent în lei la cursul BNR de la data efectuării plăţii. În temeiul art. 118 lit. e C. penal dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 14600 USD în echivalent în lei la cursul BNR de la data executării măsurii de siguranţă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat şi de la comunicare pentru părţile civile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.03.2007.