Dosar 4231/30/2006 din 24.10.2006

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4231/30/2006
Data dosar:
24.10.2006
Instanta:
Tribunalul Timiș
Departament:
SECŢIA I-a CIVILĂ
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.04.2009 la ora 9:00

    Complet: C12LM
  • Soluţionare

    Constată perimată acţiunea civile formulată de reclamantul CROITORU GHEORGHE împotriva pârâtei SC HANOVER SRL – Timişoara, precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul - reclamant reconvenţional, împotriva reclamantului – pârât reconvenţional, având ca obiect conflict de muncă, Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică azi 16 APRILIE 2009.

  • Sedinta din data de 30.03.2009 la ora 9:00

    Complet: C5
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la 16 aprilie 2009, sala 165, completul 12, termen pentru când se vor cita părţile lipsa la acest termen de judecata. Pronunţată în şedinţa publică din 30 martie 2009.

  • Sedinta din data de 02.03.2009 la ora 9:00

    Complet: C5
  • Amânat

    FATA DE NOUL SEDIU AL PARATEI INDICAT DE AGENTUL POSTAL SE VA REVENI CU CITAREA PARATEI LA NOUL SEDIU.

  • Sedinta din data de 05.04.2007 la ora 9:00

    Complet: C5LM
  • Suspendat

    Se sancţionează asociatul unic Iancu Marian, al unităţii pârâte, cu amendă judiciară în cuantum de 300 lei pentru neconformare la dispoziţiile instanţei. Suspendă judecarea cauzei pendinte şi trimiterea dosarului Serviciului Arhivă al instanţei spre conservare până la o nouă stăruinţă a părţilor.

  • Sedinta din data de 08.03.2007 la ora 9:00

    Complet: C5LM
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la 05.04.2007, urmând ca părţile să fie citate şi să se conformeze încheierii anterioare de şedinţă, reclamantul să depună la dosar contractul individual de muncă sau convenţia încheiată cu pârâtul, sub sancţiunea suspendării judecăţii în baza art. 155 ind. 1 Cod Procedură Civilă, pentru reclamant. Revenirea cu adresă către Oficiul Registrului Comerţului pendinte Tribunalul Bucureşti cu solicitarea să comunice numele şi adresa organelor de conducere ale societăţii pârâte, precum şi adresa corectă a acesteia.

  • Sedinta din data de 08.02.2007 la ora 9:00

    Complet: C5LM
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la 08.03.2007, pentru când se va cita reclamantul cu menţiunea să depună la dosar contractul individual de muncă sau convenţia încheiată cu pârâtul. Emiterea unei adrese către Oficiul Registrului Comerţului pendinte Tribunalul Bucureşti cu solicitarea să comunice numele şi adresa organelor de conducere ale societăţii pârâte, precum şi adresa corectă a acesteia.

  • Sedinta din data de 11.01.2007 la ora 9:00

    Complet: C5LM
  • Amânat

    se va cita pârâtul cu menţiunea să aplice ştampila societăţii pe dovada de citare şi să depună la dosar statele de plată ale reclamantului pentru perioada februarie – august 2006 şi contractul de prestări servicii. Pune în vedere avocatului reclamantului să depună la dosar contractul de prestări servicii.

  • Sedinta din data de 07.12.2006 la ora 9:00

    Complet: C5LM
  • Amânat

    se va cita pârâtul cu menţiunea să depună întâmpinare. Pune în vedere avocatului reclamantului să depună în termen de 3 zile la dosar încă un ex. al setului de înscrisuri pentru a se comunica şi pârâtului.

  • Sedinta din data de 23.11.2006 la ora 9:00

    Complet: C5LM
  • Amânat

    Admite cererile de amânare a judecării cauzei pendinte formulată de ambele părţi.

Flux dosar


Actualizare GRPD