P**** N******
InculpatM**** M****
MartorM**** D******* I***
MartorD**** C*****
MartorCONDAMNĂ INCULPATUL LA PEDEAPSA REZULTANTĂ DE 1 AN ÎNCHISOARE. REVOCĂ GRAŢIEREA PEDEPSEI DE 3 ANI ÎNCHISOARE. REVOCĂ SUSPENDAREA CONDIŢIONATĂ A EXECUTĂRII PEDEPSEI DE 3 ANI ÎNCHISOARE ŞI DISPUNE EXECUTAREA ÎN ÎNTREGIME A PEDEPSEI CUMULÂND-O CU PEDEAPSA DE 1 AN ÎNCHISOARE APLICATĂ MAI SUS, INCULPATUL URMÂND SĂ EXECUTE PEDEAPSA DE 4 ANI ÎNCHISOARE.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA HOTĂRÂRII PENTRU DATA DE 12.09.2007.
Încuviinţează cererea formulată de reprezentantul parchetului şi reprezentanta inculpatului, sens în care acordă un nou termen de judecată şi dispune repetarea procedurii de citare a martorului D**** C***** cu mandat de aducere. Sancţionarea d-lui Filip Florin – şef de post la Postul de Poliţie al comunei Beliş cu amendă judiciară în cuantum de 100 RON.
SE VA CITA MARTORUL CU MANDAT DE ADUCERE.
REVENIREA CU ADRESĂ LA I.M.L. CLUJ ÎN VEDEREA RESTITUIRII DOSARULUI.
Se va reveni cu adresă la I.M.L. Cluj şi se va lua legătura şi telefonic pentru efectuarea raportului de expertiză, în cazul în care inculpatul s-a prezentat, iar în cazul în care inculpatul nu s-a prezentat pentru a solicita restituirea dosarului.
Se va lua legătura telefonic la I.M.L. Cluj, la numărul de telefon indicat de reprezentanta inculpatului pentru a ne comunica data la care inculpatul urmează să se prezinte în vederea expertizării.
Încuviinţează expertiza psihiatrică solicitată de reprezentanta inculpatului şi reprezentantul parchetului, sens în care acordă un nou termen de judecată şi dispune efectuarea unei adrese către I.M.L. Cluj în vederea efectuării unei expertize psihiatrice prin care să se stabilească dacă la data săvârşirii infracţiunii inculpatul P**** N****** avea sau nu discernământ şi trimiterea dosarului la I.M.L. Cluj.
SE VA CITA MARTORUL D**** C***** CU MANDAT DE ADUCERE
AMÂNAT LA CEREREA REPREZENTANTEI INCULPATULUI ÎN VEDEREA AUDIERII MARTORULUI D**** C*****.
AMÂNAT PENTRU LIPSA MARTORILOR
Amânat la cererea reprezentantului parchetului pentru lipsă martori
AMÂNAT PENTRU CITAREA MARTORI ŞI A INCULPATULUI