E*** I*****
MartorE*** I***
InculpatR***** B****
Parte vătămatăÎn baza art. 208 al. 1 C.p. raportat la art.37 lit. b) C.pen., condamnă pe inculpatul E*** I*** (fiul lui Ion şi Maria, născut la 14.05.1955 în comuna Ditrău, jud. Harghita, CNP *********0691, cetăţean român, stagiul militar nesatisfăcut, studii 8 clase, recidivist, domiciliat în comuna Ditrău, str. Carpaţi, nr.50, jud. Harghita, cu reşedinţa în mun. Târgu Secuiesc, str. Bethlen Gabor nr. 12, bl. 3, sc.B, ap.2, jud. Covasna) la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Constată că infracţiunea dedusă prezentei judecăţi este concurentă cu: cele trei infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin.1 cu aplicarea art. 37 lit. a şi 39 C.p., pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 8 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 213/23.09.2005 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, definitivă prin neapelare, dar şi cu infracţiunile de uzurpare de calităţi oficiale prevăzută de art. 240 cu aplicarea art.37 lit.b C.p., de perversiune sexuală prevăzută de art. 201 al. 1, 4 cu aplicarea art.37 lit.b C.p., de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1 - 209 alin. 1 lit. g şi i cu aplicarea art. 37 lit.b C.p., pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare şi la 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor art. 64 lit. a şi b C.pen. prin sentinţa penală nr. 573/8.12.2005 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, modificată prin decizia penală nr. 13/A/6.02.2006 a Tribunalului Covasna, definitivă prin decizia penală nr. 252/28.04.2006 a Curţii de Apel Braşov. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 213/23.09.2005 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, definitivă prin neapelare, şi pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor art. 64 lit. a şi b C.pen. aplicată prin sentinţa penală nr. 573/8.12.2005 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, modificată prin decizia penală nr. 13/A/6.02.2006 a Tribunalului Covasna, definitivă prin decizia penală nr. 252/28.04.2006 a Curţii de Apel Braşov, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel: 1. trei pedeapse de câte 8 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 213/23.09.2005 a Judecătoriei Târgu Secuiesc pentru săvârşirea celor trei infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin.1 cu aplicarea art. 37 lit. a şi 39 C.p. (fapte comise în perioada ianuarie 2005 – 12.02.2005); 2. pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 573/8.12.2005 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, modificată prin decizia penală nr. 13/A/6.02.2006 a Tribunalului Covasna, pentru săvârşirea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale prevăzută de art. 240 cu aplicarea art.37 lit.b C.p.; 3. pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 573/8.12.2005 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, modificată prin decizia penală nr. 13/A/6.02.2006 a Tribunalului Covasna, pentru săvârşirea infracţiunii de perversiune sexuală prevăzută de art. 201 al. 1, 4 cu aplicarea art.37 lit.b C.p.; 4. pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor art. 64 lit. a şi b C.pen. aplicate prin sentinţa penală nr. 573/8.12.2005 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, modificată prin decizia penală nr. 13/A/6.02.2006 a Tribunalului Covasna, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1 - 209 alin. 1 lit. g şi i cu aplicarea art. 37 lit.b C.p. În baza art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b C.p., contopeşte pedepsa închisorii de 1 an şi 6 luni aplicată pentru infracţiunea dedusă prezentei judecăţi cu cele 6 pedepse de mai sus repuse în individualitatea lor, inculpatul E*** I*** urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare, în total 4 ani şi 4 luni închisoare, precum şi pedeapsa complementară de 2 ani a interzicerii drepturilor art. 64 lit. a şi b C.pen. În baza art.71 alin.1 C.p. aplică inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) C.p. Constată că inculpatul se află în stare de deţinere. În baza art. 357 al. 2 lit. a C.p.p. si art. 88 C.p., deduce din pedeapsa de 4 ani şi 4 luni închisoare durata reţinerii, arestării preventive şi pedepsei executate de la 20.06.2005 la zi conform sentinţei penale nr. 573/8.12.2005 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, modificată prin decizia penală nr. 13/A/6.02.2006 a Tribunalului Covasna, definitivă prin decizia penală nr. 252/28.04.2006 a Curţii de Apel Braşov. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 940/2005 din 8.05.2006 emis în temeiul sentinţei penale nr. 573/8.12.2005 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, modificată prin decizia penală nr. 13/A/6.02.2006 a Tribunalului Covasna, definitivă prin decizia penală nr. 252/28.04.2006 a Curţii de Apel Braşov şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei sentinţe. Ia act că partea vătămată R***** B****, domiciliată în mun. Târgu Secuiesc, str. Bethlen Gabor nr. 12, bl. A3, ap.15, jud. Covasna, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 191 al. 1 C.p.p., obligă pe inculpatul E*** I*** la plata sumei de 600 ron, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 ron reprezintă onorariul avocatului din oficiu, avansat din fondul special al Ministerului Justiţiei.
în vederea deliberării, amână pronunţarea pentrui data de 1.06.2007
amână pronunţarea hotărârii pentru data de 25.05.2007
Se va repeta procedura de citare faţă de inculpat, având în vedere că inculpatul nu se află în Penitenciarul Codlea se va solicita transferarea inculpatului de la Penitenciarul Gerla la Penitenciarul Codlea.
lipsă de procedură cu incupatul
pentru transferarea inculpatului de la Penitenciarul Gerla la Penitenciarul Codlea, se va repeta procedura de citare faţă de inculpat
pentru repetarea procedurii de citare cu inculpatul,
În vederea trimiterii adreselor atât la Penitenciarul Gherla cât şi la Judecătoria Aiud.