Dosar 43812/3/2006 din 21.12.2006

procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 43812/3/2006
Data dosar:
21.12.2006
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-VII-a Civilă
Obiect:
procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.01.2009 la ora 09:00

    Complet: C9
  • Soluţionare

    Respinge cererea de atragerea raspunderii patrimoniale , ca neintemeiată. În baza art 131 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC N&C COMPANY TRAVEL SRL. Dispune radierea debitoarei din Registrul Comerţului. Dispune notificarea prezentei sentinţe următoarelor instituţii: Direcţia Teritoriala a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti pentru efectuarea menţiunilor corespunzătoare. Dispune comunicarea sentinţei la ORC, pentru efectuarea menţiunilor de inchidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţa. Dispune plata onorariului lichidatorul ui DOUBLE INSOOLVENCY SPRL judiciar în sumă de 2000 lei din fondul prevazut de art. 4 al.4 din legea nr. 85/2006. Cu recurs in 10 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica, azi, 23.01.2009

  • Sedinta din data de 03.10.2008 la ora 09:00

    Complet: C9
  • Sedinta din data de 09.05.2008 la ora 09:00

    Complet: C9
  • Soluţionare

    Admite cererea creditoarei. In temeiul art.107 alin.1 lit.A din legea 85/2006 privind procedura insolventei dispune inceperea procedurii falimentului debitoarei S* N** C****** T***** S** - com. COM.PANTELIMON, , STR. INTRAREA FLAVIA, nr. 12, Judeţ ILFOV. In temeiul art.107 alin.2 din lege desemneaza lichidator judiciar pe DOUBLE INSOLVENCY SPRL cu domiciliul/ sediul in Bucureşti, Bdul Uverturii, nr. 4, bl C 3, sc. 3, ap. 47, sector 6, cu o retributie provizorie in suma de 2000 lei, care va indeplini atributiile prevazute de art.25. In temeiul art.107 alin.2 din lege dispune dizolvarea societatii - debitoare si ridicarea dreptului de administrare al acesteia. Stabileste termen maxim de 10 zile de la data pronuntarii prezentei hotarari de predare a gestiunii averii de la debitor/administrator catre lichidator, impreuna cu lista actelor si operatiunilor efectuate dupa deschiderea procedurii, precum si a tabelului definitiv al creantelor si a listei cu numele si adresele creditorilor si cu toate creantele acestora la data intrarii in faliment, cu indicarea celor nascute dupa deschiderea procedurii. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului , creditorilor si ORC -Bucuresti de pe langa Tribunalul Bucuresti pentru efectuarea mentiunii, precum si publicarea in buletinul procedurii insolventei , in sarcina lichidatorului judiciar. Fixeaza termenul limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creantelor nascute in cursul procedurii la 20.06.2008. Fixeaza termenul limita pentru verificarea creantelor nascute in cursul procedurii, intocmirea, afisarea si comunicarea tabelului suplimentar al creantelor la 18.07.2008. Fixeaza termenul limita pentru depunerea contestatiilor la creantele nascute in timpul procedurii la 05.08.2008. Fixeaza termenul limita pentru intocmirea si afisarea tabelului definitiv consolidat la 15.08.2008. In temeiul art.113 din lege dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei si indeplinirea celorlalte obligatiuni de lichidare. Pune in vedere lichidatorului judiciar/ administratorului judiciar sa ia masuri de arhivare a documentelor contabile ale societatii debitoare, in conformitate cu dispozitiile lg.16/1996, respectiv gruparea pe unitati ahivistice, pastrare si inventariere pe durata procedurii reorganizarii si lichidarii judiciare iar ulterior de selectionare si intocmirea procesului verbal prevazut de art.11 din lege, predarea documentelor conform art.18 si 18 1, cu incunostintarea Directiilor Judetene ale Arhivelor Nationale asupra masurilor dispuse, conform art.34. Dispune plata catre administratorul judiciar DOUBLE INSOLVENCY SPRL a sumei de 2000 lei reprezentand onorariu si a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de procedura din fondul prev. de art.4 din lege. Acorda termen la 03.10.2008, cu citarea partilor care nu au termen in cunostinta Definitiva.Cu recurs in 10 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica, azi, 09.05.2008. PRESEDINTE

  • Sedinta din data de 15.02.2008 la ora 09:00

    Complet: C9
  • Sedinta din data de 30.11.2007 la ora 09:00

    Complet: C9
  • Sedinta din data de 05.09.2007 la ora 09:00

    Complet: Camera de Consiliu C5
  • Încheiere

    În baza 281 C.pr.civ îndreaptă, din oficiu, eroarea materială strecurată în sentinţa comercială nr. 2741/13.07.2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia a VII-a Comercială, prin judecătorul sindic, în dosarul nr.43812/3/2006, privind pe creditoarea S* V****** S** cu sediul în Călimăneşti str.Gării nr.137, Judeţul Vâlcea, în contradictoriu cu debitoarea S* N** C****** T***** S** cu sediul în Comuna Pantelimon str.Intrarea Flavia nr.12, Judeţul Ilfov , în sensul că numărul sentinţei comerciale este 2771, în loc de 2741, cum din eroare s-a menţionat. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Cercetată în Camera de Consiliu, azi, 05.09.2007 şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.09.2007. PREŞEDINTE, GREFIER, Judecător-sindic MIRCEA MOLDOVAN OCTAVIAN ILIESCU

  • Sedinta din data de 29.06.2007 la ora 09:00

    Complet: C9
  • Soluţionare

    Amana pronunţarea la data de 06.07.2007. pronunţată in şedinţa publica, azi, 29.06.2007. PREŞEDINTE Amana pronunţarea la data de 13.07.2007. pronunţată in şedinţa publica, azi, 06.07.2007. PREŞEDINTE Admite cererea formulată de reclamanta-creditoare S* V****** S** cu sediul in CALIMANESTI, STR.GARII, nr. 137, Judeţ VÂLCEA împotriva pârâtei debitoare S* N** C****** T***** S** cu sediul in com. PANTELIMON, STR. INTRAREA FLAVIA, nr. 12, Judeţ ILFOV. În baza art.26 al.1, art.33 al.6, art.31 al.1-2 din Legea 85/2006, raportat la art 1 alin 1 pct.1 si art 3 pct 12 si 24 din Legea nr. 85/2006 deschide procedura generală de insolvenţă pe o perioadă de observaţie de 60 de zile. Desemneaza provizoriu, până la prima adunarea a creditorilor ca administrator judiciar pe VOICU ION, cod identificare fiscala, nr de ordine in tabelul practicienilor in insolventa, cu o retribuţie lunară de 2000 lei exclusiv TVA|, din averea debitoarei , conform art. 19 si 34 din lege, si care va indeplini principalele atributii prevazute de art 20 din lege. Pune in vedere administratorului judiciar prevederile art 252 din Legea 31/1990 republicata şi dispune menţionarea la O.R.C. Bucureşti a rprezentanţilor permanenţi ai administratorului judiciar . Administratorul judiciar va notifica : creditorii, debitoarea Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti, actionarii/asociatii societatii debitoare, conf. Art. 61 din lege, art 1 alin 1 din HG 460/2005. In temeiul art 62 alin 1 din lege, art 4 din HG 460/2005 si art 3, anexa 3.3. din Ord 1692/C/2006 al Ministerului Justitiei , notificarea va cuprinde : 1. termenul limita de depunere a cererii de admitere a creantei la 06.09.2007. 2. termenul de verificarea creantelor, intocmire, afisare si comunicare a tabelului preliminar al creantelor la , 06.10.2007. 3.termenul de definitivare a tabelului creantelor la 06.11.2007. 4.termenul pentru solutionarea contestatiilor la tabelul definitiv la 25.09.2007 5. locul si data, ora primei sedinte a adunarii generale a creditorilor . Notificarea se va publica, pe cheltuiala averii debitoarei, într-un ziar de largă circulaţie si in Buletinul procedurilor de insolventa. Dacă debitoarea are bunuri supuse transcripţiei, inscripţiei sau înregistrării în Registrul de publicitate, administratorul judiciar va emite instant autorităţilor, ori instituţiilor care deţin aceste registre o n copie de pe sentinţa de deschidere a procedurii pentru a se face menţiunea respectivă. Pune în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, actele prevăzute de art.28 al.1 din lege. Pe baza documentelor depuse conform art 28 si art 35 din lege, si in urma examinarii situatiei economice a debitoarei, administratorul judiciar va intocmi in termen de 30 de zile, de la desemnare un raport de activitate prin care va propune fie intrarea in procedura simplificata, fie continuarea perioadei de observatie in cadrul procedurii generale, asa cum prevede art 54 din lege. In functie de cuprinsul raportului si in conditiile si termenele prevazute de art 94 din lege, administratorul judiciar va elabora un plan de reorganizare. In termen de 60 de zile de la desemnare, administratorul judiciar va intocmi un raport amanuntit asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa , cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabile si asupra existentei premiselor angajarii raspunderii acestora, conform art 138 din lege, precum si asupra posibilitatii reale de reorganizare efectiva a activitatii debitoarei, ori a motivelor care nu permit reorganizarea, cu respectarea formalitatilor prevazut ede art 3, anexa 3.5 din Ord 1692/C/2006 al Ministerului Justitiei. La fiecare termen de continuarea procedurii administratorul judiciar va prezenta un raport cuprinzand descrierea moduluiin care si-a indeplinit atributiile, precum si o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii, sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile debitoarei, baza de raportare fiind luna intreaga, dar raportul poate cuprinde mai multe luni. Pune în vedere administratorului judiciar să ia masuri de arhivare a documentelor contabile ale debigoarei,în conform.cu Legii 16/96, respectiv gruparea pe unitati arhivistice, pastrare si inventariere pe durata procedurii reorganizării si lichidarii judiciare,iar ulterior, de selectionare si întocmirea proces verbal prevăzut de art.11 din lege, predarea documentelor conform art.18 si 18 ind.1 cu încunoştiintarea D.J. ale Arhivelor Nationale asupra masurilor dispuse, conform art.34. In vederea îndeplinirii atrib.sale, adm.jud.,va putea desemna persoane de specialitate, a căror numire, respectiv nivel de remuneratie vor fi supuse aprobarii jud.sindic sau a comitetului creditorilor, cu exceptia cazurilor în care acesta s-a stabilit,că vor fi achitate din fondul special constituit prev.de art.4 din lege; Administratorul judiciar va inventaria patrimoniul debitoarei şi va lua măsuri pentru conservarea bunurilor, aplicând sigilii acolo unde este cazul, va întocmi bilanţul de deschiderea procedurii conform legii contabilităţii nr.82/1991din Legea contabilitatii, va depune diligenţe pentru recuperarea creanţelor debitoarei pe care le deţine asupra debitorilor. Pe durata perioadei de observatie administratorul judiciar se va îngriji de redimentionarea organigramei ,astfel încît să corespundă acestei etape si va asigura continuarea activitatii în scopul obtinerii unui rezultat financiar cît mai bun posibil. Debitoarea va putea sa continue desfasurarea activitatilor curente si poate efectua plati catre creditorii cunoscuti, care se incadreaza in conditiile obisnuite de exercitare a activitatii curente, pe durata perioadei de observatie, in conditiile art 49 din lege. De la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitoarei sau bunurilor sale, respectiv orice termene de prescriptie a acestor actiuni. În acest scop dispune comunicarea sentintei de deschidere a procedurii la instanta judiciara in a caror jurisdictie se afla sediul debitoarei, respectiv tuturor bancilor unde debitoarea are deschise conturi pentru a se suspenda eventualele actiuni judiciare. Administratorul judiciar va mentine sau denunta contractele încheiate de debitoare în functie de necesitate si oportunitatea lor, iar acoolo unde se impune va solicita anularea actelor frauduloase încheiate în dauna creditorilor si a oricăror transferuri susceptibile de a prejudiciar drepturile acestora. Toate creantele vor fi supuse procedurii de verificarte, cu exceptia creantelor constatate prin titluri executoprii, respectiv a creantelor bugetare din titluri executorii necontestate în termenele prev.de legi speciale, pentru a se stabili legitimitatea, valoarea exactă si prioritatea fiecarei creante. Creantele constînd în obligatii care nu au fost calculate în valoare marte, fără sau a căror valoare este supusă modificatii, vor fi calculate de către administratorul judiciar si înscrie în tabel de creante cu valoarea nominală pe care o aveau la data deschiderii procedurii . Dispune ca administratorul judiciar sa intocmeasca si sa inregistreze la tribunal un tabel preliminar cuprinzand toate creantele impotriva averii debitoarei in conditiile art 72 din lege. Interzice administratorilor debitorilor să înstrăineze actiunile ori partile lor sociale sau de interes detinute de debitor, fara acordul judecatorului sindic. Dispune indisponibilizarea acestor valori mobiliare in registrele speciale de evidenţă sau în conturile înregistrate electronic. Pana la data confirmarii unui plan de reorganizare, actiunile societatilor emitente in sensul Legii 297/2004 privind piata de capital, se suspenda de la tranzactionare cu incepere de la data primirii comunicarii de catre C.N.V.M. Ordona tuturor bancilor la care debitoarea are disponibilitati in conturi sa nu dispuna de ele fara un ordin al administratorului judiciar, sub sanctiunea aplicarii unei amenzi judiciare de la 4.000 – 10.000 lei (RON). Bunurile instrainate de administratorul judiciar vor fi dobandite libere de orice sarcini. In temeiul art.1 lit.f din L.10/2001, privind retrogedarea imobilelor preluate abuziv, administratorul judiciar va verifica dacă debitoarea nu detine bunuri mobile în patrimoniu care au fost preluate abuziv în perioada 1945-1989 si care pot face obiectul unor cereri de restituire în natură formulată de cei îndreptatiti. In baza art.7 ind.1 din OG.79/1999, ordonă organelor de politie, jandarmerie sau alti agenti ai fortei publice să acorde concursul lor la îndeplinirea efectivă a atributiilor adm.judiciar. După rămînerea irevocabilă a hotarîrii de deschidere ,toate actele si corespondenta emise de debitor si adm.judiciar vor cuprinde în mod obligatoriu si cu caractere vizibile ,în limba română, encgleză si franceză mentiunea „ IN INSOLVENTA”,” IN INSOLVENCY” „EN PROCEDURE COLLECTIVE”. Obliga debitoarea sa puna la dispozitiai administratorului judiciar toate informatiile cu privire la activitatea si averea sa, precum si lisata cuprinzand platile si transferurile patrimoniale efectuate in cele, 120 de zile anterioare deschiderii procedurii. In temeiul art 5 din HG 460/2005 si art 2 anexa 2.4 din ORD 1692/C/2006 o copie de pe hotararea de deschidere a procedurii se va comunica ORCB si in Buletinul procedurilor de insolventa. Fixeaza termen pentru prima adunare a creditorilor la data 11.10.2007 de prezidata de administratorul judiciar cu urmatoarea ordine de zi (art 3 anexa 3.1 din Ord 1692/C/2006): - prezentarea raportului intocmit de administratorul judiciar in conditiile art 59 si 54 din lege cu propunerea de continuare a perioadei de observatie sau de trecere la falimentprin procedura simplificata; - alegerea unui comitet al creditorilor format din 3-5 creditori in conditiile art 16 al 4 si art 17 din lege; - confirmarea administratorului judiciar desemnat provizoriu de judecatorul sindic sau alegerea unui alt administrator judiciar; - probleme diverse. La adunarea creditorilor vor participa si doi reprezentanti ai salariatilor. In temeiul art 18 din lege, dupa deschiderea procedurii, dispune ca adunarea generala a actionarilor/asociatilor debitoarei sa desemneze un reprezentant (administrator special), persoana fizica sau juridica, care sa le reprezinte interesele. Dispune ca administratorul judiciar sa deschida un cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii in termen de 2 zile de la notificarea procedurii, daca debitoarea nu se conformeaza acestei obligatii. Fixeaza termen pentru continuarea procedurii la data de 30.11.2007 ora 09,00 la sediul tribunalului. Cu recurs in 10 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica, azi, 13.07.2007. PREŞEDINTE,

  • Sedinta din data de 27.04.2007 la ora 09:00

    Complet: C9
  • Sedinta din data de 13.04.2007 la ora 09:00

    Complet: C9
  • Sedinta din data de 09.03.2007 la ora 09:00

    Complet: C9
  • Sedinta din data de 26.01.2007 la ora 09:00

    Complet: C9

Flux dosar


Actualizare GRPD