Dosar 4430.1/59/2006 din 28.11.2006

tâlhărie (art.211 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4430.1/59/2006
Data dosar:
28.11.2006
Instanta:
Curtea de Apel Timișoara
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
tâlhărie (art.211 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.05.2007 la ora 9:00

    Complet: P3
  • Soluţionare

    În temeiul art. 379 pct. 2, lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinţei penale nr., 186 din 19 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 1348/2006. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi rejudecând cauza: Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 181 Cod penal. În temeiul art. 211 alin.2 lit. b,c Cod penal, condamnă pe inculpatul T.M.la :-5/cinci/ ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b Cod penal pe durata şi în condiţiile art. 71 Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În temeiul prevederilor art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Dispune plata din fondul Ministerului Justiţiei a sumei de 100 lei către Baroul Timiş reprezentând onorariu avocat oficiu. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare cu partea vătămată şi de la comunicare cu inculpatul. ---- D Î C C J NR.4430.1/30/2006 D C NR.3484 27 06 2007 RESPINGE RECURSUL R 18 09 2007. -- D Î C C J NR.9831/1/2008 D P NR.147/20.01.2009 RESPINGE CONTESTAŢIA R 26.02.2009

    Hotarare 106/A din 10.05.2007
  • Sedinta din data de 19.04.2007 la ora 9:00

    Complet: P3
  • Amânat

    lipsa procedura cu inculpatul

  • Sedinta din data de 15.03.2007 la ora 9:00

    Complet: P3
  • Amânat

    pentru citarea inculpatului cu procedură completă şi efectuarea unor adrese către ANP şi Politia de Frontieră pentru căutarea inculpatului.

  • Sedinta din data de 08.02.2007 la ora 9:00

    Complet: P3
  • Încheiere

    Amanat ptr. lipsa de procedura cu inculpatul, lipsa martorilor.

  • Sedinta din data de 25.01.2007 la ora 9:00

    Complet: P3
  • Amânat

    pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere in vederea audierii si citare martori.

  • Sedinta din data de 21.12.2006 la ora 9:00

    Complet: P3
  • Încheiere

    Procedură de citare viciată cu inculpatul intimat.

Flux dosar


Actualizare GRPD