V**** E*****
InculpatV**** E*****
InculpatS****** I***
Parte civilăC****** A********
Parte civilăP******* E******
Parte civilăDOSAR NR.4449/278/2006 MINUTA SENTINŢEI PENALE NR. 52 /23 IANUARIE 2007 HOTARASTE Condamnă pe inculpatul V**** E*****, fiul lui Iosif şi Varvara, născut la 13.05.1970 în Lupeni,jud. Hunedoara, necăsătorit, cetăţean român, fără copii, domiciliat în municipiul Vulcan,str. Decebal,nr.37/8, jud. Hunedoara, CNP *********5744, deţinut în prezent în Penitenciarul Bârcea-Mare- Deva, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art.208 , 209 al.1 lit. e,g,i c.pen. cu aplic. art.41 al.2 , 42 şi art.37 lit. a c.pen. In temeiul art.61 c.pen. revocă liberarea condiţionată a executării pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 670/2001 a Judecătoriei Petroşani şi în consecinţă dispune contopirea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză cu restul de pedeapsă de 746 zile rămas de executat din pedeapsa anterioară, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare. In temeiul art.71 c.pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a – c c.pen. pe durata executării pedepsei. In temeiul art.14 rap. la art.346 c.pr.pen. cu aplic. art.998 şi următ. cod civ. Obligă inculpatul la plata sumelor de ; - 429,9 lei către partea civilă SC Alin Comsionel SRL cu sediul în Petroşani,str. C-tin Mille, nr.6,sc.2,ap.38,jud. Hunedoara, - 115 lei către partea civilă C****** A******** ,cu domiciliul în municipiul Vulcan,str. M.Viteazu nr.3,bl.B1, sc.1, ap.2, jud. Hundoara, - 80 lei către partea civilă P******* E******,cu domiciliul în Vulcan,str.N.Titulescu, bl.E4,sc.1,ap.13,jud. Hunedoara, - 680 lei către partea civilă Irimescu Alin Cristian cu domiciliul în Vulcan, str.Al.Pajiştei,nr.5,bl.52,ap.7, jud. Hunedoara. Constată că asiguratorul SC ASIBAN SA-Sucursala Hunedoara, cu sediul în Deva str. M.Eminescu,nr.104 A ,jud. Hunedoara răspunde pentru acoperirea pagubelor produse de inculpat părţii vătămate Irimescu Alin Cristian în limitele prevăzute în contractul de asigurare încheiat cu acesta. In temeiul art.191 c.pr.pen. obligă inculpatul V**** E***** la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 250 lei, din care onorariul avocatului desemnat din oficiu se va plăti anticipat din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu apel în 10 zile de la comunicare cu părţile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23 ianuarie 2007. PRESEDINTE