Dosar 4462/90/2006 din 26.07.2006

furtul (art.208 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4462/90/2006
Data dosar:
26.07.2006
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
PENALA
Obiect:
furtul (art.208 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.12.2006 la ora 08:00

    Complet: A.2
  • Soluţionare

    Admite apelul declarat de inculpatul TRONCEA T.FLORIN, domiciliat în comuna Câineni, sat Grebleşti, nr.4, judeţul Vâlcea, împotriva sentinţei penale nr.182 din 30 iunie 2006, pronunţată de Judecătoria Brezoi în dosarul nr.560/2006. Desfiinţează în parte sentinţa. Aplică art.74,76 Cod penal. Reduce pedeapsa aplicată în prezenta cauză la 2 ani închisoare. Menţine dispoziţia privind revocarea suspendării sub supraveghere, aplicată prin decizia nr.121/A/18 mai 2005, a Tribunalului Vâlcea, urmând ca inculpatul să execute 3 ani închisoare. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 20 decembrie 2006, la sediul Tribunalului Vâlcea.

  • Sedinta din data de 22.11.2006 la ora 08:00

    Complet: A.2
  • Amânat

    amână cauza pentru audierea unui martor în circumstanţiere şi pentru a se depune înscrisuri,la solicitarea apelantului inculpat,prin apărătorulsău

  • Sedinta din data de 25.10.2006 la ora 08:00

    Complet: A.2
  • Încheiere

    amână cauza pentru ca apelantul să precizeze dacă îşi însuşeşte apelul declarat de apărătorul său

  • Sedinta din data de 27.09.2006 la ora 08:00

    Complet: A.2

Flux dosar


Actualizare GRPD