P****** V*****
Apelant InculpatH******* A********
Apelant Parte vătămatăamână pronunţarea la data de 13 noiembrie 2006 Admite apelurile declarate de partea vătămată H******* A******** şi inculpatul P****** V*****. Desfiinţează în totalitate sentinţa penală nr.459 din 15.05.2006 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr.7897/2005 şi în rejudecare: Condamnă pe inculpatul P****** V***** pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, prev.de art.271 al.2 Cod penal, la pedeapsa de 500 lei amendă penală. Condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev.de art.217 al.1 Cod penal, la pedeapsa de 500 lei amendă penală. În temeiul art.33 lit.a, 34 lit.c Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 500 lei amendă penală. În temeiul art.81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 1 an, stabilit în condiţiile art.82 Cod penal. În temeiul art.359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.83 Cod penal. În temeiul art.14, 346 Cod procedură penală coroborat cu art.998-999 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă H******* A******** şi în consecinţă, obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 2.800 lei cu titlu de daune materiale (1.000 lei contravaloare casă distrusă şi 1.800 lei contravaloare recoltă). În temeiul art.348 Cod procedură penală, restabileşte situaţia anterioară săvârşirii, de către inculpat, a infracţiunii prev.de art.271.al.2 Cod penal, în sensul că obligă pe acesta să lase părţii vătămate, în liniştită posesie şi paşnică folosinţă, suprafeţele de: 1.850 m.p. teren situat în extravilanul oraşului Liteni, între Poienaru Paraschiva (N), teren neatribuit (E), moştenitorii lui Poienaru Z. (S), şi Poienaru C.GH. (V) şi de 550 m.p. teren situat în intravilanul oraşului Liteni, între Poienaru Paraschiva (N), Poienaru C (E), Poienaru P (S) şi drum comunal (E). În temeiul art.191 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare din prima instanţă. În temeiul art.193 al.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 650 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din prima instanţă, reprezentând onorariu avocat. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.. Pronunţată in şedinţa publică din 13 noiembrie 2006.