D***** C******
InculpatDeclină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 31 octombrie 2006.
Se audiază inculpatul, susţinerile acestuia fiind consemnate în declaraţia ataşată la dosar. Avocat Goraş Marcel, pentru inculpat, solicită încuviinţarea probei cu martorii Damian Nicolae şi Popovici Mihai, pe care îi va aduce fără citaţie, pentru a dovedi împrejurările şi intervalul de timp în care inculpatul a consumat alcool, starea inculpatului la plecare şi modul în care s-a produs accidentul. Totodată, precizează că este necesară efectuarea unei expertize medico-legale privind calculul retroactiv al alcoolemiei obiective care să stabilească nivelul alcoolemiei la orele 1515 - 1550, când inculpatul a fost examinat cu privire la gradul de alcoolemie şi, ulterior, la orele 1610 - 1710, obiective pe care le indică cu listă la dosar. Reprezentantul parchetului nu se opune încuviinţării probei cu martori solicitată de inculpat în dovedirea situaţiei de fapt. Cu privire la expertiza medico-legală solicitată, se opune admiterii acestei probe, arătând că utilă cauzei ar fi o expertiză efectuată de către Comisia de interpretare a alcoolemiei din cadrul I.M.L. Iaşi, în urma căreia să se stabilească care nivel de alcoolemie, din cele două reţinute în buletinele de analiză toxicologică depuse la dosar, este corectă. Apărătorul inculpatului, faţă de acestea, susţine că nivelul alcoolemiei trebuie calculat în raport cu data producerii accidentului şi în funcţie de anumite intervale de timp de la acesta. Admite proba cu martorii Damian Nicolae şi Popovici Mihai, solicitată de inculpat în dovedirea situaţiei de fapt, aceştia urmând a fi aduşi personal, fără a fi citaţi. Cu privire la expertizele solicitate de către apărătorul inculpatului şi reprezentantul parchetului urmează a se pronunţa după audierea martorilor din lucrări şi a martorilor propuşi de inculpat.