B***** M********
Apelant INCULPATL********* V*****
Intimat Parte vătămatăC*** D* A******** D* S*******
Intimat Parte civilăS******* J*******
Intimat Parte civilădp 2 Admite apelul declarat de inculpatul-parte vătămată B***** M******** (fiul lui Vasile şi Zoiţa, născut la data de 26 mai 1931 în în comuna Vîrlezi, judeţul Galaţi, cu acelaşi domiciliu, CNP: *********4905) împotriva sentinţei penale nr. 406 din data de 26.09.2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 131/P/2006, şi în consecinţă: Desfiinţează în parte sentinţa penală 406 din data de 26.09.2006 a Tribunalului Galaţi, şi în rejudecare: Înlătură din conţinutul sentinţei penale apelate dispoziţia prin care, în baza art.71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal. În baza dispoziţiilor art.861 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului B***** M********, sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 7 (şapte) ani. Conform art.863 Cod penal, obligă pe inculpatul B***** M******** să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte o dată la 6 (şase) luni la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Galaţi; b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 71 pct.5 Cod penal pe durata termenului de încercare, suspendă executarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 literele a,b,c Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, către Baroul Galaţi va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru apelantul inculpat Burlacu Manolache şi intimata parte vătămată L********* V***** şi de la comunicare pentru intimatele părţi civile C*** D* A******** D* S******* Galaţi şi S******* J******* Galaţi.
la cererea inc. pentru a-şi angaja apărător ales