V********** N***
ReclamantS* I**** S*
PârâtConstată perimată acţiunea. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: În baza art. 155 indice 1 Cpc suspendă soluţionarea cauzei până la îndeplinirea de către reclamant a obligaţiei stabilite în sarcina sa prin încheierile de şedinţă din 19.10.2006 şi 4.01.2007. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Ianuarie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: Reia procedura de citare cu pârâta la adresa indicată în cererea de chemare în judecată. Revine cu adresă către reclamant, cu măsurile dispuse prin încheierea de şedinţă din data de 19.10.2006 şi cu menţiunea de a face dovada sediului corect al pârâtei, sub sancţiunea suspendării cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 155 indice 1 Cpc. Amână judecarea cauzei la data de 25.01.2007, pentru când se citează pârâta, reclamantul având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Ianuarie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: Reia procedura de citare cu pârâta la adresa indicată în cererea de chemare în judecată. Menţine dispoziţia cu privire la Oficiul Poştal cu menţiunea de avertisment amendă în cuantum de 400 RON pentru conducătorul unităţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 108 indice 1 pct. 2 lit. g Cpc, cu menţiunea de a comunica datele de identificarea ale factorului poştal în cauză, în vederea amendării. Revine cu adresă către reclamant, cu măsurile dispuse prin încheierea de şedinţă din data de 19.10.2006. Amână judecarea cauzei la data de 04.01.2007, pentru când se citează pârâta, reclamantul având termen în cunoştinţă.. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Noiembrie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: Reia procedura de citare cu pârâta cu menţiunea de avertisment amendă în cuantum de 400 RON pentru factorul poştal, în conformitate cu dispoziţiile art. 108 indice 1 pct. 2, lit g, Cpc. Emite adresă către Oficiul Poştal nr. ..... Piteşti, cu menţiunea de a comunica datele de identificarea ale factorului poştal în cauză, în vederea amendării. Emite adresă către reclamant cu menţiunea de a preciza cererea de chemare în judecată, în sensul dacă înţelege să urmeze procedura prevăzută de OG 5/2001, iar în caz afirmativ să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 39 RON şi timbru judiciar în valoare de 0,3 RON sau procedura dreptului comun, caz în care trebuie să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 453,85 RON şi timbru judiciar în valoare de 5 RON, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată ca netimbrată. Prin aceeaşi adresă, pune în vedere reclamantului, sub sancţiunea suspendării cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 155 indice 1 Cpc, să precizeze pentru ce perioadă solicită suma în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 30.11.2006, pentru când se citează pârâta, reclamantul având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Octombrie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia procedura de citare cu pârâta la adresa indicată în cererea de chemare în judecată. Amână judecarea cauzei la data de 19.10.2006, pentru când se citează pârâta, reclamanta având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Septembrie 2006
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia procedura de citare cu pârâta, la adresa indicată în cererea de chemare în judecată. Admite cererea formulată de reclamant, prin care solicită amânarea cauzei pentru a stinge litigiul pe cale amiabilă. Amână judecarea cauzei la data de 21.09.2006, pentru când se citează pârâta, reclamanta având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Iunie 2006
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia procedura de citare cu pârâta. Amână judecarea cauzei la data de 29.06.2006, pentru când se citează părţile. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Iunie 2006