L****** I**
ReclamantL****** D******
PârâtL****** E****
PârâtL****** E****
PârâtL****** C*********
MartorAdmite acţiunea civilă având ca obiect „reziliere contract”, formulată de reclamantul L****** I** domiciliat în com. Ciprian Porumbescu, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâţii L****** D****** şi L****** E****, ambii domiciliaţi în com. Ciprian Porumbescu, jud. Suceava. Dispune rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de uzufruct viager şi întreţinere nr.1059 din 27.04.2004 autentificat de B.N.P. Dumitru Nechita. Repune părţile în situaţia anterioară, în sensul că obligă pe pârâţii L****** D****** şi L****** E**** să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantului suprafaţa de 2464 m.p. teren compus din 540 m.p. teren curţi-construcţii şi 924 m.p. teren arabil împreună cu casa de locuit şi anexele gospodăreşti situate în intravilanul satului/com. Ciprian Porumbescu, jud. Suceava, între vecinii: Bidirel G., drum, Corlăţan C., pârâu, iar pe reclamantul L****** I** îl obligă la plata către pârât a sumei de 15.000.000 lei vechi (1.500 lei noi), cu titlu de preţ. Ia act de renunţarea reclamantului la capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Repune cauza pe rol. Fixează termen la data de 21 martie 2007. Se vor cita părţile. Se va face adresă pârâtei L****** E**** pentru a preciza dacă înţelege să formuleze cerere reconvenţională împotriva reclamantului, iar în caz afirmativ, să precizeze cuantumul despăgubirilor solicitate şi să achite taxă judiciară de timbru la valoare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 februarie 2007.