M****** P****
ReclamantM****** A**** L*****
ReclamantS* M***** O**** C********* S**
PârâtS* M***** O**** C********* S**
PârâtS* M***** O**** C********* S*** L* A****** U*** O**** I****
Pârâtconstată lipsa calităţii procesualede folosinţă a pârâtei; admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive; admite acţiune civilă precizată.
respinge cererea de repunere pe rol
Având în vedere că reclamanţii nu s-au conformat dispoziţiilor instanţei de a depune dovada că sentinţa civilă nr. 92/RC/2002 a Tribunalului Bihor folosită în probaţiune este irevocabilă, precum şi situaţia actuală din C.F. colectivă 37629 Timişoara şi C.F. individuală 73346 Timişoara privitoare la solicitările făcute, precum şi faptul că reclamanţii nu au indicat nici dacă pârâta S* M***** O**** C********* S** mai are calitate procesuală pasivă în cauză, în raport de radierea sa, făcută în baza art. 31 din Legea 359/2004 , iar în cazul în care consideră că aceasta mai are calitate procesuală pasivă, nu au indicat modalitatea în care se solicită citarea acesteia în condiţiile în care procedura de citare la sediul indicat nu se poate îndeplini, instanţa apreciază că lipsa de răspuns a reclamanţilor la solicitările făcute împiedică desfăşurarea normală a procesului, motiv pentru care va suspenda judecarea cauzei în temeiul art. 151 cod procedură civilă
Având în vedere menţiunea făcută în adresa nr. 9542/23.05.2007 a ORC de pe lângă Tribunalul Bihor privind radierea S* M***** O**** C********* S** cu indicarea ca motiv a art. 31 din Lg. nr. 359/2004,
Termen 20.09.2007. Amânat în vederea citării pârâtului nou introdus în cauză.
TERMEN 21.06.2007- AMÂNAT ÎN VEDEREA ÎNDEPLINIRII PROCEDURII DE CITARE CU PÂRÂTA S* M***** O**** C********* S** LA SEDIUL INDICAT DE OFIUL REGISTRULUI COMERŢULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR
TERMEN 24.05.2007- AMÂNAT ÎN VEDEREA ÎNDEPLINIRII PROCEDURII DE CITARE CU PÂRÂTULOCPI TIMIŞ LA ADRESA INDICATĂ