M**** C*********
Apelant PârâtM**** E****
Apelant PârâtM**** D******
Intimat PârâtH*** I****
Intimat PârâtG****** A**
Intimat ReclamantRespinge ca nefondat apelul declarat de pârâţii M**** C********* şi M**** E****, împotriva sentinţei civile nr.2258 din 11 mai 2006, pronunţată de Judecătoria Rm Vâlcea, în dosarul nr.4375/2002. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 noiembrie 2006, la sediul Tribunalului Vâlcea-Secţia civilă.
Amână cauza în vederea administrării probelor solicitate, respectiv proba cu înscrisuri şi martori.