A**** I***
InculpatCondamnă pe inculpatul Alexa Ion pentră săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicol de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste 0,80 mg/l, prev. şi ped. de art. 79 alin.1 din pedeapsa de 6(şase) luni închisoare. În temeiul art. 81 C.P. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni. Se pun în vedere inculpatului disp. art. 83 C.P. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei infracţiuni. În temeiul art. 189 alin.1 C.P.P. , onorariul de avocat din oficiu, în cuantum de 100 RON, va fi virat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Botoşani. În temeiul art. 191 C.P.P., obligă inculpatul să plătească statului suma de 250 RON cu titlul de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12 septembrie 2006.
Amână pronunţarea pentru data de 12.09.2006.