S* U****** S***** G***** S*
Reclamant ReclamantC******* G* G*******
Pârât PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta reclamanta S* U****** S***** G***** S*, cu sediul în Rm. Vâlcea, str. Uzinei, nr.2, judeţul Vâlcea, în contradictoriu cu pârâtul CIOBOTEA GH. GHEORGHE, domiciliat în comuna Olanu, sat Cioboţi, judeţul Vâlcea. Obligă pârâtul să restituie reclamantei suma de 3902 lei RON reprezentând drepturi salariale necuvenite. Respinge capătul de cerere reprezentând acordarea dobânzii. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 octombrie 2006, la sediul Tribunalului Vâlcea.
Admite cererea formulată de apărătorul pârâtului Ciobotea Gh. Gheorghe prin care solicită amânarea judecării cauzei pentru lipsa relaţiilor solicitate societăţii pârâte S* U****** S***** G***** S*. Se va reveni cu adresă, către S* U****** S***** G***** S* prin care se solicită să comunice copie de pe statul de plată prin care a achitat pârâtului suma care formează obiectul judecăţii şi să facă menţiunea care a fost titlul sub care i-a fost achitată această sumă de bani. De asemenea, se face cunoscut că, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate se va aplica dispoziţiile prevăzute de art. 108 1 pct. 2 lit f C.pr.civ.. Amână judecarea cauzei la data de 23 octombrie 2006, pentru când se va reitera procedura de citare cu partea lipsă . Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 octombrie 2006, la sediul Tribunalului Vâlcea.