G******* V******
ReclamantG******* C*********
ReclamantD******* G******* A F********* P****** J******** B*******
PârâtSENTINŢA 186 - Respinge ca nefondată contestaţia formulată de reclamanţii G******* C********* şi G******* V****** în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Botoşani. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Reprezentantul pârâtei depune la dosar un punct de vedere la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, considerând că nu este precis, deoarece conform declaraţiei luate numitului Pintilie Vasile, la data de 31.01.2007, acesta a vândut reclamantului în anul 2003 o cantitate de 6 mc de cherestea în valoare de circa 6.000.000 lei ROL, şi nu 11.100.000 lei ROL, cum pretinde reclamantul. Reclamanta declară că nu are obiecţiuni la raportul de expertiză. Instanţa, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat şi nu se invocă excepţii, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pentru dezbateri asupra fondului. Reclamanta solicită admiterea acţiunii, conform concluziilor raportului de expertiză, fără cheltuieli de judecată. Reprezentantul pârâtei solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiate, menţinerea raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere. I N S T A N Ţ A : Având în vedere că pentru deliberare are nevoie de un timp mai îndelungat, Pentru aceste motive, D I S P U N E : Amână pronunţarea cauzei pentru 8 februarie 2007.
la dosar a fost depus decontul şi raportul de expertiză contabilă, după care, Reclamanta depune la dosar chitanţa nr. 602319/1 din 22.01.2007 prin care face dovada achitării decontului. Instanţa înmânează reclamantei un exemplar de pe raportul de expertiză. Reclamanta solicită acordarea unui termen pentru a studia raportul de expertiză şi a depune eventualele obiecţiuni. I N S T A N Ţ A : Analizând cererea reclamantei, va acorda termenul solicitat pentru a studia raportul de expertiză şi a formula eventuale obiecţiuni.
Reclamantul depune la dosar c prin care face dovada achitării onorarului provizoriu expert, în sumă de 500 RON şi o serie de înscrisuri, ataşate la filele 45-50. Reprezentantul pârâtei solicită acordarea unui termen pentru efectuarea expertizei. I N S T A N Ţ A : Analizând cererea reprezentantului pârâtei, şi având în vedere că a fost achitat avansul onorar expert, va acorda termenul solicitat pentru a fi efectuată expertiza, pentru când se va face adresă expertului în acest sens.
la dosar a fost depusă lista cu experţi contabili (fila 41). Reclamantul depune la dosar obiectivele expertizei, în dublu exemplar (fila 42). Instanţa desemnează expert pe domnul Venedict Dumitru pentru efectuarea expertizei contabile cu obiectivul - stabilirea legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal de impunere ce face obiectul litigiului. Stabileşte onorar provizoriu în sumă de 500 lei RON, în sarcina reclamantului. Reprezentantul pârâtei solicită acordarea unui termen pentru efectuarea expertizei. I N S T A N Ţ A : Analizând cererea reprezentantului pârâtei, va acorda termenul solicitat pentru a se face adresă către expertul Venedict Dumitru pentru a i se comunica că a fost desemnat în vederea efectuării expertizei contabile, cu duplicatul obiectivelor şi cu menţiunea că s-a stabilit onorar provizoriu în sumă de 500 lei RON.
Constatând ca utilă şi concludentă cauzei proba cu expertiza tehnică de specialitate contabilă, instanţa urmează a o admite şi, Admite proba cu expertiză tehnică de specialitate contabilă. Amână judecarea cauzei la data de 4 decembrie 2006, pentru când reclamantul G******* C********* şi pârâta au termen în cunoştinţă şi se citează reclamanta G******* V******. Dispune a se face adresă Biroului Local de Expertiză Botoşani pentru a ne trimite propuneri cu experţi în materie. Pronunţată în şedinţa publică din 20 noiembrie 2006.
la dosar pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Botoşani a depus întâmpinare (filele 15-17), după care, Instanţa pune în vedere reclamantului să timbreze acţiunea cu 4 RON taxa de timbru şi 0,3 RON timbru judiciar. Înmânează reclamantului un exemplar din întâmpinare. Reclamantul solicită acordarea unui termen pentru a timbra cererea şi a studia întâmpinarea. La finalul şedinţei se prezintă reclamantul G******* C********* şi depune la dosar taxa de timbru şi timbru judiciar aferente acţiunii şi o copie de pe decizia contestată (filele 18-23). I N S T A N Ţ A : Analizând cererea reprezentantului reclamantei, va acorda termenul solicitat pentru a studia întâmpinarea şi a formula răspuns.