I****** I**
InculpatI****** O******* I****
InculpatS* G****** B****** S***** S** (******* U***** ) P*** A*** B****** K****
Parte vătămatăRespinge ca nefondată plângerea. Obligă petenta să plătească statului 20 lei cheltuieli judiciare iar intimaţilor câte 1.000 lei cu acelaşi titlu. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică.
Având în vedere adresa nr. 1405/II/2 din 29 noiembrie 2006, prin care Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani comunică faptul că plângerea formulată de petentă împotriva Rezoluţiei nr. 780/P/2006 din 22 iunie 2006 nu a putut fi soluţionată întrucât dosarul penal se află pe rolul Tribunalului Botoşani, instanţa, ascultând şi procurorul, va acorda un nou termen de judecată şi va dispune înaintarea dosarului de urmărire penală către Parchetul de pe lângă tribunalul Botoşani pentru soluţionarea plângerii.
Având în vedere cererea formulată de către apărătorul ales al petentei, prin care solicită amânarea cauzei pentru a verifica dacă a fost soluţionată plângerea formulată împotriva soluţiei procurorului şi adresată procurorului ierarhic superior, instanţa, ascultând şi procurorul, o va constata întemeiată, o va admite şi va acorda un nou termen de judecată şi, totodată, va dispune emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani în acest sens.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că intimaţii I****** I** şi I****** O******* I**** au fost cercetaţi de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru săvârşirea infracţiunilor înşelăciune şi bancrută frauduloasă, fapte prev. şi ped. de art. 215 alin. 4 cod penal şi art. 141 alin. 2 lit. c din Legea nr. 64/1995. Întrucât potrivit art. 27 pct. 1 lit. e Cod procedură penală, tribunalul judecă în primă instanţă infracţiunea de bancrută frauduloasă, dacă fapta priveşte sistemul bancar, instanţa va repune cauza pe rol pentru continuarea judecăţii şi va dispune citarea părţilor.