Dosar 4778/246/2006 din 12.12.2006

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4778/246/2006
Data dosar:
12.12.2006
Instanta:
Judecătoria Ineu
Departament:
Secţie unică
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.01.2007 la ora 9:00

    Complet: P_2
  • Soluţionare

    In baza art. 78 al.1 din OUG 195/2002 condamnă pe inculpatul C****** I*** D*****, la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drum public a unui autovehicul fără permis de conducere. In baza art.79 al.1 din OUG nr.195/2002 condamnă pe acelaşi inculpat -la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drum public a unui autovehicul cu îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. In baza art.33 lit.a, art.34 lit.b C.penal C.penal contopeşte pedepsele de 1 an închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare. In baza art.81 C.penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, fixează conform art.82 C.penal termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, atrage atenţia inculpatului asupra prev art.83 C.penal. Interzice inculpatului în caz de executare drepturile prev de art.64 lit.a,b,c C.penal în condiţiile art.71 C.penal. Dispune a se vira din fondurile Ministerului Justiţiei 100 lei RON onorarde avocat oficiu pentru avocat Bodea Ioan din SAJ Ineu. In baza art.191 al.1 C.pr.penală obligă pe inculpat să plătească statului 250 lei RON cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare.

Flux dosar


Actualizare GRPD