C********* G****
Recurent ReclamantD**** M****
Intimat PârâtD**** G*******
Intimat PârâtD**** V******* D********
Intimat PârâtD**** A********
Intimat PârâtRespinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de către pârât. Respinge acţiunea, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată. Respinge cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată. Respinge cererile părţilor privind acordarea cheltueililor de judecată, ca neîntemeiate. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 07.10.2011
faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul pârâtului D**** G******* pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, va amâna cauza
pentru a se audia martorul încuviinţat reclamantului, amână cauza
PENTRU A SE DEPUNE LA DOSAR ÎNSCRISURI, VA AMÂNA CAUZA
în vederea înaintării relaţiilor solicitate Primăriei comunei Vărăşti, va amâna cauza
pentru a se depune la dosar schiţa topo privind terenul din litigiu
pentru ca reclamantul să depună la dosar schiţă topografică, va amâna cauza
faţă de lipsa relaţiilor solicitate Primăriei comunei Vărăşti, jud. Giurgiu, va acorda termen
pentru a se depune la dosar sesizare pentru deschiderea succesiunii de pe urma def. D**** M**** şi pentru a se comunica situaţia juridică a terenului în suprafaţă de 1800 mp, va acorda termen
în vederea înaintării relaţiilor soliciate Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, va amâna cauza
faţă de cererea de amânare depusă la dosar de pârâtul D**** G*******
faţă de lipsa de procedură cu pârâţii introduşi în cauză la acest termen de judecată, va amâna cauza
faţă de lipsa de procedură cu pârâţii
Menţine suspendarea judecăţii. Cu drept de a formula recurs pe toată durata suspendării judecăţii.
Amânat pentru a se emite adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, pentru a comunica în ce stadiu se află dosarul nr.4826/236/2006 privind pe reclamantul C********* G**** şi pârâţii D**** M**** şi D**** G*******
Amână cauza pentru lipsă de procedură.
În baza art.183 Cod proc.civilă; Admite cererea formulată de către pârâtul-reclamant D**** G******* privind suspendarea judecăţii şi trimiterea cauzei la procuror pentru cercetarea falsului. Suspendă judecarea cauzei până la definitivarea cercetării penale. Dispune înaintarea către Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu,împreună cu un exemplar al prezentei încheieri,pentru efectuarea de cercetări sub aspectul infracţiunii de fals a înscrisului sub semnătură privată aflat la fila 4 din dosar şi a înscrisurilor aflate la filele 25 şi 26 din dosar,ca piese de comparaţie. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării.
Instanţa amână cauza pentru ca reclamantul să ia la cunoştinţă întâmpinarea-cererea reconvenţională
iNSTANŢA AMÂNĂ CAUZA ÎN VEDEREA ADMINISTRĂRII PROBELOR SOLICITATE DE RECLAMANT PRIN APĂRĂTOR