M**** M***** L*****
Recurent ReclamantM**** C*****
Recurent ReclamantB****** S******
Intimat PârâtB****** A** C*****
Intimat PârâtB****** V*******
Intimat PârâtConstată perimarea recursului
În baza dispoziţiilor art. 242 punctul 2 Cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei şi o trimite în arhiva instanţei spre conservare, până la stăruinţa unei din părţile interesate.Dată şi citită în şedinţă publică azi 6 decembrie 2006.
Având în vedere lipsa de procedură cu intimata pârâtă SC"Onesta ImobSRL Braşov - dovada de citare nefiind restituită precum şi faţă de nota de şedinţă depusă la dosar de av. Ion Iordache din care rezultă că recurenţii reclamanţi au denunţat contractul de asistenţă juridică, urmează a repeta procedura de citare cu aceste părţi, recurenţii reclamanţi fiind citaţi la adresele indicate la instanţa de fond
Admite cererea formulată de doamna judecător Ligia Vâlcu de abţinere de la judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 492/64/R/2006 al Curţii de Apel Braşov. Irevocabilă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 31 octombrie 2006.