C*****
ReclamantM**** C*******
PârâtS******* J******* D* U****** "**********
ReclamantM***** V*****
MartorAdmite excepţia autorităţii de lucru judecat. Respinge acţiunea ca inadmisibilă.
Instanţa dispune efectuarea unei adrese către reclamant în care să i se aducă la cunoştinţă că martorul propus prin acţiune , M***** V***** este decedat şi să înainteze înscrisuri din care rezulte cheltuielile de spitalizare, pentru a face dovada prejudiciului cauzat potrivit art. 998 şi urm. Cod civil. Consideră necesar a se efectua adresă la arhiva instanţei pentru a se verifica dacă pe rolul instanţei, în anul 2003 a fost soluţionată cauza penală privind pe pârâtul Miron Constantin pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală şi distrugere.
Acordă termen pentru a da posibilitate reprezentantului reclamantei, c.j.Nitu V., ca până la următorul termen de judecată să depună la dosar decontul cu toate cheltuielile, detaliat, pentru partea vătămată M***** V*****, Consideră necesar audierea numitului M***** V*****, sens în care va dispune emiterea unui mandat de aducere pe numele acestuia.
Consideră necesar a se emite adresă reclamantei prin care i se va aduce la cunoştinţă că instanţa a respins excepţia, urmând a se trece la fondul cauzei, Consideră necesar citarea martorului M***** V*****, din localitatea Orăşeni Vale, comuna Curteşti, judeţul Botoşani.
Consideră necesar a se comunica pârâtului punctul de vedere al reclamantei cu privire la excepţia prescrierii dreptului la acţiune.
Acordă termen pentru a da posibilitate c.j. Niţă V. să depună la dosar punctul de vedere al reclamantei cu privire la excepţia invocată de instanţă precum şi delegaţia de reprezentare în prezenta cauza.
Administrare probe
Instanţa invoca excepţia precsrierii dreptului la acţiune, exceptie ce urmeaza a fi discutata la urmatorul termen impreuna cu partile.