S***** G* C*********
InculpatM** D******
MartorO**** M***** M******
MartorCondamnă pe inculpatul Stoica Constantin, fiul lui Gheorghe şi Gherghina, născut la data de 21.11.1972, CNP *********4975, domiciliat în com. Oarja, sat. Oarja, jud. Argeş, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 79 alin 1 din OUG 195/2002 aprobată prin L 49/2006 cu aplic. art. 74 lit a şi c Cpp şi art. 76 lit d Cpp la pedeapsa închisorii de 4 luni. Suspendă condiţionat executarea pedepsei în baza art. 81 Cp . Fixează termen de încercare de 2 ani şi 4 luni , în baza art. 82 Cp . Atrage atenţia asupra disp.art. 83 Cp în baza art. 359 Cpp. Obligă pe Stoica Constantin la plata sumei de 110 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în baza art. 191 Cpp. Cu apel în 10 zile. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Februarie 2007
Se emite adresă către IPJ Argeş pentru a ne înainta fişa de cazier judiciar a inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 2.02.2007. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Decembrie 2006.
Admite cererea formulată de martorul Oprea Marian Mădălin şi dispune scutirea acestuia de amenda în cuantum de 250 RON , aplicată prin încheierea de şedinţă din data de 20.10.2006. Pune în vedere martorului O**** M***** M****** să se prezinte necitat la următorul termen de judecată , deţinând asupra sa cartea de identitate. Amână judecarea cauzei la data de 22.12.2006. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Noiembrie 2006.
În temeiul art. 198 alin 2 Cpp dispune amendarea martorului Oprea Marian Mădălin domiciliat în Mioveni, Ivascu Golescu , nr. 15, jud. Argeş , identificat cu CNP 181030603784, cu suma de 250 RON , pentru neprezentare la judecată . Cu drept de scutire sau reducere în 10 zile de la comunicare. Se emite adresă către Serviciul Public Comunitar Judeţean de Evidenţă a Persoanelor Argeş pentru a ne comunica adresa actuală a martorului M** D******. În temeiul art. 183 Cpp se emite mandat de aducere pe numele martorului Oprea Marian Mădălin. Se citează martorii . Amână judecarea cauzei la data de 17.11.2006. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Octombrie 2006.
Admite probele solicitate de apărătorul inculpatului, respectiv proba testimonială cu martorii M** D****** şi O**** M***** M****** şi proba cu acte în circumstanţiere . Se citează martorii. Amână judecarea cauzei la 20.10.2006. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Septembrie 2006.
În temeiul art. 6 paragraful 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 171 Cpp admite cererea formulată de procuror . Se emite adresă către BCAJ în vederea desemnării unui apărător din oficiu care să-l asiste pe inculpat. Amână judecarea cauzei la data de 8.09.2006. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Iunie 2006.