Z****** A********
ReclamantM********* E******** Ş* C***************
PârâtU************ D* M******* Ş* F************* D*************
PârâtB****** I**** A***
Pârâtadmite exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere privind numirea reclamntei pe postul de conferentiar universitar si respinge acest capat de cerere ca inadmisibil.Respinge actiunea cu privire la celelalte capete de cerere, ca neintemeiata.Obliga reclamanta la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecata.Cu recurs.
Respinge cererea reclamantei de suplimentare a probatoriului. Respinge cererea pârâtei B****** I**** A*** de emitere a unei adrese către UMF pentru a se comunica rezultatele ultimului concurs la care a participat reclamanta. Admite cererea pârâtei B****** I**** A*** de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de actele depuse de reclamantă la acest termen. Pune în vedere reclamantei să depună două exemplare de pe înscrisurile prezentate la acest termen, prin serviciul registratură, în termen de 5 zile, sub sancţiunea suspendării judecăţii, prevăzute de art. 155/1 C.p.ci.v., pentru a fi comunicate pârâţilor Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Se va emite adresă către pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru a depune actele aflate la poziţiile 3.2.7 şi 3.2.8, pe lista reclamantei, în 4 exemplare. Se va emite adresă către pârâta Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” pentru a comunica actele aflate la poziţiile 3.1, 3.2.1, 3.2.2, 3.2.3, 3.2.4, 3.2.5 şi 3.2.6 pe lista reclamantei, în 4 exemplare. Amână cauza în vederea administrării probelor.
Admite in prte probele solicitate.Respinge ca neutila cauzei proba cu interogatoriu su proba cu martori.Cu recurs odata cu fondul.
Termen pentru ca reclamanta şi pârâta B****** I**** A*** să ia cunoştinţă de actele comunicate în şedinţă
Amânare luare cunoştinţă întâmpinare şi depunere acte ce însoţesc acţiunea de către reclamantă