G******** I** D******
ReclamantG******** I** V***** G******
ReclamantP******* M*********** C********
PârâtAdmite cererea expertului. Dispune ridicarea amenzii judiciare în cuantum de 400 lei aplicată prin încheierea de şedinţă din data de 18.10.2007. Irevocabilă.
Admite în parte contestatia. Modifică Dispozitia nr 232/20.06.2006 a Primarului Municipiului Câmpulung în sensul că extinde propunerea de acordare a despăgubirilor în conditiile legii speciale şi pentru două magazii, uscător din zid şi mijloace fixe necesare desfăşurării activităţii de productie, cuprinse în inventar.Menţine celelalte dispozitii ale dispozitiei.Cu drept de apel.Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.01.2008, la Tribunalul Argeş-Sectia Civilă.
Amână pronunţarea la data de 22.01.2008.
DISPUNE Emite adresă către expertul cauzei cu solicitarea de a depune la dosar originalul lucrării. Acordă posibilitate părţilor să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la 17.01.2008 pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
DISPUNE Revine cu adresă către expert, cu avertisment de amendă, în vederea efectuării şi depunerii raportului de expertiză cu respectarea disp art 208,209 c.pr.civ., Admite cererea de amânare a cauzei pnetur imposiblitate de prezentare formulată de avocatul ales al reclamantilor. Amână judecarea cauzei la 06.12.2007 pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
D I S P U N E: Amendează pe expertul cauzei DIACONU GETA, cu domiciliul în Câmpulung Muscel, str Al cel Bun, nr 11, Bl. D25bis, sc D, ap.12, identificată cu CNP *********0021, cu suma de 400 lei. Revine cu adresă către expert, cu un nou avertisment de amendă de 400 lei. Emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a învedera situatia tergiversării cauzei de mai bine de 10 termene de judecată, de către expertul cauzei, urmând a se lua măsuri în acest sens. Reia procedura de citare cu pârâtul. Amână judecarea cauzei la data de 15.11.2007.
Amână judecarea cauzei la 18.10.2007, pentru lipsa raportului de expertiză. Se revine cu adresă către expert pentru efectuarea li depunerea la dosar a raportului de expertiză judiciară, cu respectarea disp art 208-209 C.p.c. Se citează pârâtul potrivit disp art 85 şi urm C.p.c. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Septembrie 2007, la Tribunalul Argeş-secţia civilă.
DISPUNE Apreciază întemeiate obiectiunile la raportul de expertiză, formulate de reclamanti prin apărător sens în care le admite şi dispune refacerea raportului de expertiză. Revine cu adresă către expert cu menţiunea de a efectuat lucrarea urmând a ţine cont de obiectiunile formulate de reclamanti prin apărător şi aflate la dosarul cauzei ( f. 116,117) şi de următoarele obiective: să identifice în concret suprafata de teren din actiune; să arate dacă pe teren, în prezent, se află constructii iar în caz afirmativ ce constructii; să arate dacă din terenul solicitat au rămas suprafete libere; să evidenţieze în schiţă situaţia din teren cu indicarea vecinătăţilor. Reia procedura de citare cu pârâtul. Amână judecarea cauzei la 27.09.2007.
Se revine cu adresă către expert Diaconu Geta pentru a efectua lucrarea şi a o depune la dosar potrivit art. 208-209 Cod pr civ., în sensul de alătura lucrării dovezile de citare a părţilor şi de a depune lucrarea la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată, cu avertisment de amendă în cuantum de 400 lei RON în situaţia nedepunerii lucrării până la următorul termen de judecată Se citează pârâtul. Amână judecarea cauzei la 21.06.2007. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Mai 2007- la Tribunalul Argeş- Secţia Civilă.
Se revine cu adresă către expert Diaconu Geta pentru a efectua lucrarea şi a o depune la dosar potrivit art. 208-209 Cod pr civ., în sensul de alătura lucrării dovezile de citare a părţilor şi de a depune lucrarea la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată, cu avertisment de amendă în cuantum de 400 lei RON în situaţia nedepunerii lucrării până la următorul termen de judecată. Prorogă discutarea cererii de reexaminare a amenzii formulate de expert după depunerea lucrării. Amână judecarea cauzei la 31.05.2007. Se citează pârâtul Primarul Mun. Câmpulung, potrivit disp art 85 şi urm. C.p.c. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Mai 2007, la Tribunalul Argeş-secţia civilă.
Încuviinţează cererea formulată de expert Diaconu Geta, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a efectua lucrarea. Se revine cu adresă către expert Diaconu Geta pentru a efectua lucrarea şi a o depune la dosar potrivit art. 208-209 Cod pr civ., în sensul de alătura lucrării dovezile de citare a părţilor şi de a depune lucrarea la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată, cu avertisment de amendă în cuantum de 400 lei RON în situaţia nedepunerii lucrării până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 10.05.2007. Se citează pârâtul Primarul Mun. Câmpulung, potrivit disp art 85 şi urm. C.p.c. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Aprilie 2007, la Tribunalul Argeş-secţia civilă.
Încuviinţează cererea formulată de reclamanţi, prin apărător, privind acordarea unui termen pentru lipsa raportului de expertiză. Se revine cu adresă către expert Diaconu Geta pentru a efectua lucrarea şi a o depune la dosar potrivit art. 208-209 Cod pr civ., în sensul de alătura lucrării dovezile de citare a părţilor şi de a depune lucrarea la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată, cu avertisment de amendă în cuantum de 400 lei RON în situaţia nedepunerii lucrării până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 12 aprilie 2007. Se citează pârâtul Primarul Municipiului Câmpulung, potrivit art 85 şi urm Cod pr civ. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Martie 2007, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.
Încuviinţează cererea formulată de apărătoarea reclamanţilor privind acordarea unui termen pentru lipsa raportului de expertiză. Se revine cu adresă către expert Diaconu Geta pentru a efectua lucrarea şi a o depune la dosar potrivit art. 208-209 Cod pr civ., în sensul de alătura lucrării dovezile de citare a părţilor şi de a depune lucrarea la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată, cu avertisment de amendă în cuantum de 400 lei RON în situaţia nedepunerii lucrării până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 15 martie 2007 pentru lipsa raportului de expertiză şi pentru ca reclamanţii să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării depuse la dosar. Se citează pârâtul Primarul Municipiului Câmpulung, potrivit art 85 şi urm Cod pr civ. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Februarie 2007, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.
Încuviinţează cererea formulată de apărătoarea reclamanţilor privind acordarea unui termen pentru depunerea raportului de expertiză. Se revine cu adresă expertului Diaconu Geta pentru a efectua lucrarea şi a o depune la dosar potrivit art. 208-209 Cod pr civ., în sensul de alătura lucrării dovezile de citare a părţilor şi de a depune lucrarea la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată, cu menţiunea că onorariul provizoriu de expert a fost achitat. Amână judecarea cauzei la data de 15 februarie 2007. Se citează pârâtul Primarul Municipiului Câmpulung, potrivit art 85 şi urm Cod pr civ. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Ianuarie 2007, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.
Încuviinţează proba cu expertiză tehnică solicitată de reclamanţi. Urmează ca expertiza să răspundă următoarelor obiective: - să identifice terenul ce a făcut obiectul naţionalizării, să arate dacă terenul este afectat de detalii de sistematizare şi să precizeze dacă mai există teren liber care poate fi restituit în natură; - să arate ce construcţii se regăsesc pe teren. Numeşte, prin tragere la sorţi, pe expert topograf DIACONU GETA. Se emite adresă expertului desemnat pentru a efectua lucrarea şi a o depune la dosar potrivit art. 208-209 Cod pr civ., în sensul de alătura lucrării dovezile de citare a părţilor şi de a depune lucrarea la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată. Se emite adresă Biroului de expertize Judiciare pentru a se comunica numirea în cauză de expertului desemnat. Stabileşte onorariu provizoriu de expert în cuantum de 400 lei RON în sarcina reclamanţilor, urmând ca aceştia să depună la dosar dovada achitării onorariului provizoriu de expert, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei la 18 ianuarie 2007. Se citează pârâtul Primarul Municipiului Câmpulung, potrivit art 85 şi urm Cod pr civ. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Decembrie 2006 la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.
Amână judecarea cauzei la data de 07 decembrie 2006 în vederea îndeplinirii în mod legal a procedurii de citare cu pârâtul Primarul Municipiului Câmpulung. Se citează pârâtul, potrivit art. 85 şi urm Cod pr civ, cu menţiunea pentru agentul poştal de a îndeplini corect procedura de citare, indicând numele şi calitatea persoanei căreia i se înmânează citaţia, potrivit art. 100 Cod pr civ Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Noiembrie 2006, la Tribunalul Argeş -Secţia Civilă.
Încuviinţează cererea formulată de apărătoarea reclamanţilor privind acordarea unui termen pentru imposibilitate de prezentare. Amână judecarea cauzei la data de 16 noiembrie 2006. Se citează pârâtul Primarul Municipiului Câmpulung, potrivit art 85 şi urm Cod pr civ. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Octombrie 2006, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă.
Încuviinţează probele solicitate de reclamanţii Georgescu Dumitru şi Georgescu Vasile Grigore, prin apărător, după cum urmează: - admite proba cu înscrisuri pe teza probatorie solicitată; - admite proba cu doi martori pentru a dovedi situaţia de fapt cu privire la teren; - admite proba cu expertiză tehnică de specialitate topografie şi de evaluare. Prorogă efectuarea expertizelor după audierea martorilor, pentru ca experţii să aibă în vedere şi declaraţiile acestora. Ia act că apărătoarea reclamanţilor se obligă să depună la dosar listă cu numele celor doi martori, precum şi să-i aducă necitaţi la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 26 octombrie 2006. Se reia procedura de citare cu pârâtul, potrivit art. 85 şi urm Cod pr civ. Cu apel o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Septembrie 2006, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.