Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâţi. Respinge acţiunea formulată de reclamanţi. Respinge cererea reclamanţilor şi a pârâţilor privind acordarea de cheltuieli de judecată.
Amână pronunţarea la data de 17.03.2010
Suspendat 155 indice 1 Cpc pt. lipsă dovadă achitare diferenţă de onorariu expert;
Pt. solicitare lămuriri d-lui expert;
în vederea studierii raportului de expertiză;
Se va reveni cu adresă către d-l expert.
S-au disjuns capetele de cerere de la punctele 3-4, se acordă în acel dosar termen la 25.11.2009 Se va emite adresă către expertul desemnat în cauză ;
În baza art. 242 alin.1 pct. 2 Cod pr. civilă suspendă judecarea acţiunii civile formulate de reclamanţii Marin ( fostă Doroftei) Iulia şi Doroftei Fănică în contradictoriu Primarul mun. Bârlad, Velişcu Alexandru, Velişcu Maria, şi SC EL CANDIS SRL Vaslui. Cu drept de apel pe toată durata suspendării.
Se acordă termne la 30.09.2009 pentru când prorogă pronunţarea pe excepţia inadmisibilităţii cât şi ce priveşte expertiza solicitată; Având în vedere că prin Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Vaslui din data de 9 sept.2009 s-a decis ralierea la protestul naţional.
Pentru a se depune în scris excepţii de către dl. av. Grigoraş E., termen la 16.09.2009
Î./ Repus pe rol.
În baza art. 155 ind. 1 Cod proc.civ. suspendă judecarea acţiunii civile formulate de reclamanţii Marin (fostă Doroftei ) Iulia şi Doroftei Fănică prin procurist Doroftei Elena, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Bârlad, Velişcu Alexandru şi Velişcu Maria, şi S.C EL CANDIS SRL Vaslui , până la îndeplinirea de către reclamanţi a obligaţiilor anterior menţionate.
DELIBERAT PENTRU A DEPUNE PRECIZĂRI
pentru când reclamanţii prin apărătorul ales să depună precizări cu privire la cererea de chemare în judecată , sub sancţiunea anulării cererii conform art. 161 cod pr. civ.
la 11.03.2009 pentru când se va emite adresă către Primăria com. Văleni.
art. 242 al.1 pct.2 cod pr. civ.
ptr.a fi citat Primarul com. Văleni.
la cererea pârâţilor Velişcu ptr. a-şi angaja apărător.
SUSPNEDAT CONF.ART.244 ALIN.2.C.PR.CIVILĂ.
TERMEN LA 15 MAI 2007 PENTRU A SE CITA PÎRÎTA LA ADRESA INDICATĂ .
TERMEN LA 3 APR.2007 PENTRU A SE CERE RELAŢII DE OF.registrului Comerţului Vaslui pentru a comunica relaţii despre SC EL CANDIS SRL VASLUI .
TERMEN LA 6 MARTIE 2007, PENTRU LIPSA DE PROCEDURA CU PÎRÎTA.
să depună la dosar copie de pe contractul de vînzare cumpărare termen la 6.02,.2007-
T.12.12.2006 pentru probe .
pentru a depune precizări din partea reclamanţilor termen la 14 nov.2006.