Dosar 5234/182/2006 din 30.10.2006

violarea de domiciliu (art.192 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5234/182/2006
Data dosar:
30.10.2006
Instanta:
Judecătoria Baia Mare
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
violarea de domiciliu (art.192 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.03.2007 la ora 15:00

    Complet: xComplet penal de Amanari in Pronuntare
  • Soluţionare

    Condamnă inculpatul M*** A********, la următoarele pedepse: - 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.c Cod penal raportat la art.76 lit.e Cod penal; - 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.c Cod penal raportat la art.76 lit.e Cod penal. În temeiul art.33 lit.a Cod penal raportat la art.34 lit.b Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta sentinţă şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 luni închisoare. În temeiul art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni. În temeiul art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a-c Cod penal, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, suspendă executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit. Conform art.359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal. În temeiul art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală coroborat cu art.998 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Pop Marius-Ionel, domiciliat în comuna Recea, sat Mocira nr.133, jud.Maramureş şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 500 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale. În temeiul art.193 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 1000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de aceasta. În temeiul art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.

  • Sedinta din data de 20.03.2007 la ora 8:30

    Complet: XCompletul nr.2 Penal cu arestati
  • Încheiere

    amână pronunţarea la data de 27.03.2007

  • Sedinta din data de 20.02.2007 la ora 8:30

    Complet: XCompletul nr.2 Penal cu arestati
  • Încheiere

    AMÂNARE ÎN VEDEREA AUDIERII MARTORILOR

  • Sedinta din data de 13.02.2007 la ora 8:30

    Complet: XCompletul nr.2 Penal cu arestati
  • Încheiere

    lipsa inculpatului

  • Sedinta din data de 16.01.2007 la ora 8:30

    Complet: XCompletul nr.2 Penal cu arestati
  • Încheiere

    AMÂNARE PENTRU A DA POSIBILITATEA PĂRŢILOR SĂ DISCUTE CU PRIVIRE LA O POSIBILĂ ÎMPĂCARE

  • Sedinta din data de 19.12.2006 la ora 8:30

    Complet: XCompletul nr.2 Penal cu arestati
  • Încheiere

    ÎN VEDEREA AUDIERII MARTORILOR

  • Sedinta din data de 28.11.2006 la ora 8:30

    Complet: XCompletul nr.2 Penal cu arestati
  • Încheiere

    CERERE DE AMÂNARE FORMULATĂ DE PĂRŢI

Flux dosar


Actualizare GRPD