A************ P******* S***** 2
CreditorS* A*** R***** C******* S**
DebitorDosar nr.5303/300/2006 ROMÂNIA JUDECĂTORIA SECTORULUI II BUCUREŞTI ÎNCHEIERE SEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 07.09.2006 INSTANŢA CONSTITUITĂ DIN: PREŞEDINTE: STERESCU DELIA NARCISA GREFIER: FILIFER ANNE-MARIE Pe rol se află soliţionarea cauzei civile, având ca obiect somaţie de plată, privind pe creditoarea A************ P******* S***** 2 în contradictoriu cu debitoarea S.C. ALEX RĂZVAN COMIMPEX S.R.L. La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns creditoarea A************ P******* S***** 2, reprezentată prin consilier juridic, cu delegaţie aflată la fila nr.54 din dosar, lipsă fiind debitoarea. Procedura de citare nu este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că procedura de citare cu debitoarea este viciată, întrucât aceasta a fost citată cu denumirea de SC ALEX RĂZVAN SRL în loc de S.C. ALEX RĂZVAN COMIMPEX S.R.L., după care, instanţa acordă cuvântul faţă de acest aspect. Creditoarea, prin consilier juridic, solicită amânarea cauzei, faţă de viciul de procedură cu debitoarea, depunând totodată la dosar cerere de renunţare la judecată însoţită de angajament de plată. INSTANŢA Având în vedere că procedura de citare cu debitoarea este viciată, întrucât aceasta a fost citată cu denumirea de S.C. ALEX RĂZVAN S.R.L. în loc de S.C. ALEX RĂZVAN COMIMPEX S.R.L., urmează a amâna cauza, motiv pentru care, DISPUNE Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 28.09.2006, completul 5, ora 13.00, pentru când se va cita debitoarea cu copie de pe acţiune şi înscrisuri, motiv pentru care se desprind de la dosar filele nr.28-49. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.09.2006 PREŞEDINTE GREFIER TERMEN LA 28.09.2006, COMPLETUL 5 , ora 13.00 Creditoare TC - A************ P******* S***** 2 Debitoarea NR - S* A*** R***** C******* S**