A******** C*** D* A***** R******* E********** D* T********
PetentAdmite cererea petentei CASA DE AJUTOR RECIPROC EXPLOATAREA DE TRANSPORT PITEŞTI., cu sediul în Piteşti, str. Depozitelor, nr.2, judeţul Argeş, reprezentată prin Dinescu Ioana. Dispune înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Piteşti a modificării componenţei Consiliului director (preşedinte – Dore Aurel, contabil– Dinescu Ioana, secretar – Zaharia Viorica) şi a comisiei de cenzori (preşedinte – Puiu Constantina Daniela, cenzori – Babu Elena şi Chivu Filofteia), precum şi a modificării statutului potrivit adunării generale din 30.03.2006. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare pentru petentă şi de la comunicare pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Mai 2006.
Amână judecarea cauzei la 17.05.2006, pentru când pune în vedere reprezentantei petentei să indice cel de-al 3–lea membru al comisiei de cenzori. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Mai 2006.