D******* G******* D* P********* B********
ReclamantC***** B***** G*******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta DIRECŢIA GENERALĂ DE PAŞAPOARTE, cu sediul în Bucureşti, str. Nicolae Iorga, nr. 29, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul C***** B***** G*******, domiciliat în Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian, nr.239, bl.22, sc.C,ap.11, judeţul Vâlcea. Dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie al pârâtului, pe o perioadă de 4 luni, în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepţia celor cu privire la care persoana încauză face dovada unui drept de intrare, începând cu data pronunţării prezentei sentinţe. Prezenta hotărâre se comunică părţilor, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Serviciului de Paşapoarte Vâlcea;