P********* A* M****
InculpatP********* V******** j*
Parte civilăP********* M**** j**
Parte civilăRespinge ca nefondat apelul declarat de inc. Polianschi Mihai împotriva sentinţei penale nr.518 din 7.11.2006 a Tribunalului Maramureş. Potrivit art.88 C.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv începând cu data de 9.08.2006 şi până în prezent şi menţine starea de arest a inculpatului. Stabileşte în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj suma de 100 lei onorar pentru apărătorul din oficiu ce se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare din care 100 lei reprezentând onorar avocaţial. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 12 decembrie 2006 în prezenţa inculpatului arestat.