Dosar 5578/90/2006 din 29.09.2006

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5578/90/2006
Data dosar:
29.09.2006
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
PENALA
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.10.2006 la ora 08:15

    Complet: F 4
  • Soluţionare

    În baza art.222 alin.7 Cod pr.penală; Scoate de pe rol plângerea formulată de petentul BRĂTOIU DANIEL ŞTEFAN, fiul lui Dănuţ şi Ştefania, născut la1 februarie 1989 în prezent deţinut în Penitenciarul Tg.Jiu, în contradictoriu cu intimaţii Căldăraru Ciprian, Ilie Eduard Mihăiţă şi Udrescu IonuţDaniel, toţi deţinuţi în Penitenciarul Tg.Jiu şi trimite dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu,pentru a efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev.de art.211 Cod penal. În baza art.192 alin.3 Cod pr.penală; Cheltuielile judiciare avansate de stat în care se includ şi onorariile pentru avocaţii delegaţi din oficiu ce vor fi avansate anticipat din fondurile Ministerului Justiţiei,rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2006, la sediul Tribunalului Vâlcea.

Flux dosar


Actualizare GRPD