C******** A*****
Recurent ReclamantE*** M******
Intimat PârâtP***** M*******
Intimat PârâtC****** V******
Intimat PârâtAdmite cererea creditoarei Cenuşeriu Aguria, prin avocat Grosariu Rodica din cadrul Baroului de Avocaţi Neamţ Investeşte cu formulă executorie sentinţa civilă nr.1112/19.04.2007 pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul nr.55/291/2006, definitivă prin decizia civilă nr.1518/RC/15.11.2007 a Tribunalului Neamţ. Fără cale de atac Pronunţată în şedinţă publică,azi 15.07.2008
ADMITE ACŢIUNEA ÎN PARTE.ADMITE ÎN PARTE CERERILE RECONVENŢIONALE.CONSTATĂ DESCHISĂ SUCCESIUNEA, MASA SUCCESORALĂ ŞI MOŞTENITORILOR.DISPUNE IEŞIREA DIN INDIVIZIUNE CONF.VARIANTEI A DOUA DE LOTIZARE.OBLIGĂ PĂRŢILE LA SULTE ŞI CHELTUIELI DE JUDECATĂ.
S-a acordat termen la data de 12 aprilie 2007 fată de lipsa justificată a apărătorului titular al reclamantei.TC.pentru părţi.
CAUZA S-A AMÎNAT PENTRU CA PĂRŢILE SĂ IA CUNOŞTINŢĂ DE EXPERTIZA ÎN COSNTRUCŢII .pÎRÎŢII VOR ACHITA TAXA DE TIMBRU CORESPUNZĂTOR DREPTULUI DE CREANŢĂ SOLICITAT.
CAUZA S-A AMÎNAT PENTRU A SE REVENI CU ADRESĂ LA EXPERTUL CONSTANTINESCU LAURENŢIU SĂ RĂSPUNDĂ LA OBIECŢIUNILE FORMULATE ŞI SĂ FACĂ DOVADA CĂ AU FOST CONVOCATE TOATE PĂRŢILE LA EFECTUAREA EXPERTIZEI.
Amână judecarea cauzei la data de 15 februarie 2007, pentru când, părţile au TC.şi vor lua cunoştinţă de completarea la raportul de expertiză pentru teren. Se va reveni cu adresă la expertul Chiriţă Dumitru în sensul de a ne înainta completarea la raportul de expertiză efectuat în cauză. Se va reveni cu adresă la expertul Constantinescu Laurenţiu în sensul de a ne înaintat efectuat raportul de expertiză solicitat.