S* B** S* S*** J*** V*****
CreditorS* L*** S*** S** R* V*****
DebitorS** N**** N* S*** R* V*****
LichidatorD******* G******* A F********* P****** V*****
CreditorO****** R********** C********* V*****
Reprezentant legalRespinge cererea de la fila 34 din dosar. Închide procedura falimentului, Dispune radierea debitoarei din registrul comertului.Cu drept de recurs.
Termen acordat pentru ca lichidatorul să ia cunoştinţă de cererea de creanţă formulată de Direcţia de Poliţie Comunitară Gorj şi să-şi expună punctul de vedere cu privire la aceasta.
Admite contestaţia în parte. Stabileşte creanţa BCR-Suc.Vâlcea la suma de 747.137,78. Respinge contestaţia faţă de Al Kaddah Elena.Cu drept de recurs.
Pentru a se soluţiona cererea de antrenarea răspunderii personale a administratorului, cerere ce face obiectul dosarului nr.3496/90/2007, rămas în pronunţare la termenul din 08 noiembrie 2007.
Pentru soluţionarea contestaţiei formulată de contestatorul Drăguşin Constantin la fila 4 dosar, scop în care acesta se va cita cu copia punctului de vedere al lichidatorului şi cu menţiunea de a se prezenta să susţină contestaţia.
Pentru încasarea sumelor reprezentând contravaloarea bunurilor vândute şi pentru a se solutiona recursul declarat împortriva sentinţei 407/C/2007 şi a se întoarce dosarul de la Curtea de Apel Piteşti.
Pentru continuarea încasării contravalorii bunurilor vândute cu plata în rateşi pentru ca sentinţa nr.407/C/2007 să rămână definitivă.
Admite cererea de la fila 200 dosar. Dispune rezilierea contractului de închiriere de la fila 201 dosar şi dispune evacuarea pârâtei. Respinge cererea de la fila 244 dosar.
Menţine termenul din 03 mai 2007 şi dispune a se face adresă creditoarei Al Kaddah Elena să depună la dosarul cauzei o situaţie detaliată pe luni a creanţei de 7600 USD ce pretinde că nu a fost achitată de debitoare, având în vedere data încheierii contractului- 31.10.2003.
Stabileşte termen pentru preschimbare la 12 aprilie 2007, pentru când se vor cita părţile.
Pentru continuarea operaţiunilor de lichidare.
Respinge cererea de reexaminare asupra modului de stabilire a taxei judiciare de timbru formulată de creditoarea AL KADDAH ELENA.Irevocabilă.
Pentru continuarea operaţiunilor de lichidare, pentru a se preciza cererea de înscriere la masa credală formulată de creditoarea AL KADDAH ELENA cu privire la capătul de cerere privind rezilierea contractului şi pentru ca aceasta să timbreze cu diferenţa de 19 lei.
Pentru ca toţi creditorii să-şi expună punctul de vedere cu privire la modalitatea de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei.
Pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză tehnică şi pentru ca DGFP Vâlcea să-şi reprecizeze creanţa la finalizarea controlului fiscal.
pentru finalizarea controlului efectuat de organele fiscale la debitoare şi definitivarea tabloului creditorilor.
DISPUNE TRECEREA LA FALIMENTUL DEBITOAREI. DESEMNEAZĂ LICHIDATOR PE SC NICOM NS SRL RM VALCE CARE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ ATRIBUTIILE PREV. DE ART.25 DIN LEGE.
ADMITE CEREREA. DISPUNE DESCHIDEREA PROCEDURII REORGANIZĂRII JUDICIARE ŞI FALIMENTULUI DEBITOAREI.