P****** V* A** M****
PetentÎn temeiul art. 455 Cpp rap. la art. 453 al. 1 lit. c Cpp respinge cererea formulată de către petenta condamnată Popescu Ana Maria, fiica lui Vergil şi Veronica, născută la data de 04.02.1969, domiciliată în Brezoi, Vultureasa, nr. 21, jud. Vâlcea, în prezent deţinută în PMS Colibaşi, CNP – *********0882, ca neîntemeiată. În temeiul art. 192 al. 2 Cpp obligă pe petentă la 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Octombrie 2006
Se revine cu adrese către SML Argeş pentru a ne înainta raportul expertizei medico – legală a petentei şi către PMS Colibaşi pentru a asigura transportul acesteia la SML Argeş în vederea finalizării investigaţiilor medicale. Se citează petenta la PMS Colibaşi. Amână judecarea cauzei la 30.10.2006. Cu apel odată cu fondul.
Se revine cu adrese către SML Argeş şi PMS Colibaşi în sensul celor menţionate în considerentele încheierii. Se citează petenta la PMS Colibaşi. Amână judecarea cauzei la 25.09.2006. Cu apel odată cu fondul.
Se reia adresa către S.M.L. Argeş pentru a efectua expertiza medico-legală petentei precum şi către Penitenciarul Colibaşi pentru a asigura transportul condamnatei. Se reia procedura de citare cu petenta condamnată. Amână judecarea cauzei la data de 28.08.2006, la completul C1 Luni Sala 4. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 August 2006
Se revine cu adresă către SML Argeş pentru a efectua expertiza medico-legală solicitată de petentă şi către PMS Colibaşi pentru a asigura transportul petentei la SML Argeş. Se citează petenta la PMS Colibaşi. Amână judecarea cauzei la 03.08.2006. Cu apel odată cu fondul.
Admite ca utilă şi concludentă soluţionării cauzei proba solicitată de petentă şi se emite adresă către SML Argeş în sensul celor menţionate în considerentele încheierii. Se emite adresă către PMS Colibaşi pentru a asigura transportul petentei la SML Argeş şi pentru a ne înainta copii de pe mandatele de executare ale petentei. Se emite adresă către Baroul Argeş pentru desemnarea din oficiu a unui apărător pentru petentă, potrivit disp. Art. 173 Cpp. Se citează petenta la PMS Colibaşi. Amână judecarea cauzei la 03.07.2006. Cu apel odată cu fondul.