L**** C* C******
InculpatL**** C* C******
InculpatÎn baza art. 78 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a,c şi art. 76 lt.d cod penal condamnă pe inculpatul Lăbău Ciprian, la 10 (zece) luni închisoare. În baza art. 79 al.1 din OG nr. 1985/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a,c şi art. 76 lit. d cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la 10 (zece) luni închisoare. În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b cod penal aplică inculpatului pedeapsa de 10 luni închisoare pe care o sporeşte cu 2 luni şi, în final, aplică pedeapsa rezultantă de 1 (un) an închisoare. În baza art. 81 cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în conformitate cu prev. art. 82 cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 cod penal referitoare la revocarea suspendării condiţionate. Dispune virarea sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Caraş-Severin. În baza art. 191 alin. 1 cod procedură penală obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 50 lei, reprezentând costul analizelor medicale, va fi virată în contul Spitalului Judeţean Reşiţa nr. RO 47 Trez 181504101X000243 deschis la Trezoreria Reşiţa. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţa publică din 17.05.2007. Preşedinte,
Hotarare 245 din 17.05.2007amână cauza
În vederea citării inculpatului Labău Ciprian, de la adresa cu care figurează acesta în evidenţa Consiliului Local Caraş-Severin – Direcţia de Evidenţă a Persoanelor a Judeţului Caraş-Severin, şi prin afişare la sediul Consiliului Local Reşiţa.
Incheiere de sedinta din 22.03.2007În vederea citării inculpatului Labău Ciprian şi prin afişare la Consiliul Local Reşiţa şi pentru emiterea unei adrese către Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin, pentru a comunica dacă inculpatul Labău Ciprian, figurează în evidenţele lor cu altă adresă decât cea de la care a fost citat
în vederea citării inculpatului cu mandat de aducere, în vederea audierii acestuia.
Dispune efectuarea unei adrese la I.P.J. Caraş-Severin pentru comunicarea fişei de cazier a inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 25.01.2007, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă şi se citează martorul Berdan Adrian.
Instanţa amână judecata cauzei în vederea citării inculpatului cu mandat de aducere sub escortă pentru a fi audiat.