T** S*********
InculpatV*** M******
Parte vătămatăS**** R******
MartorS**** G*******
MartorM******** A*****
MartorÎn baza art. 257 Cod penal raportat la art. 5 din legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul TOD SERGIU DAN, la pedeapsa de: -4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În baza art. 180 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 63 Cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de: -500 (cincisute) RON amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire. Constată graţiată pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, lit. b) şi lit. c) Cod penal. În baza art. 861, 862 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei de 4 ani închisoare sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 Cod penal. În baza art. 863 Cod penal inculpatul urmează să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui; b)să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c)să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d)să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii aplicate. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive din 11.06.2002 până la 17.06.2002. Respinge acţiunea civilă exercitată de partea vătămată V*** M******. Constată că partea vătămată V*** M****** nu s-a constituit parte civilă cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal. În baza art. 257 alin. 2 Cod penal confiscă de la inculpat suma de 5000 DM sau echivalentul în lei la data executării în baza art. 61 alin. 4 din Legea nr. 78/2000 modificată, dispune ca această sumă să fie restituită către V*** M******. Obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 500 RON cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare cu inculpatul şi de la comunicare cu V*** M******. Pronunţată în şedinţa publică din 29.03.2007.
Amanare de pronuntare pt. 29.03.2007
Termen 20.03.2007, audiere martor
Termen 06.03.2007, pentru audiere martori
Termen 6.02.2007, audiere martori
Termen 19.01.2007, pentru audierea martorilor lipsa
Termen 15.12.2006, audiere martori
Termen 24.11.2006, lipsa procedura
T 10.11.2006, cerere amanare pt aparator
T:27.10.2006 soluţionare cerere de abţinere jud. Adam Bulai şi jud.Carmen Boşca Matiş.