R*** F*****
Recurent InculpatAdmis recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr.150 din 13.03.2006, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.122/P/2006.Casează decizia şi sentinţa în parte, faţă de recurentul inculpat pe latură penală.Înlătură aplicarea art.64 şi 71 c.p.În baza art.81 c.p.dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare pe durata prev. de art.82 c.p.Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.83 c.p.Menţine celelalte disppoziţii ale hotărîrii recurate.Decizie definitivă.
Pentru lipsă de prodedură cu recurentul inculpat, s-a acordat termen.
Faţă de cererea de amînare formulată de apărătorul desemnat din oficiu, avocat Gătejescu Mihaela, prin care a solicitat termen întrucît nu se poate prezenta din motive obiective şi pentru a pregăti apărarea, s-a acordat termen.