Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite cererea de completare hotărâre formulată de intervenientul Ostaficiuc Dumitru în contradictoriu Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava. Dispune completarea sentinţei nr.784 din 17 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Suceava-Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr.5882/86/2006 cu următoarea menţiune: Obligă pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava să restituie intervenientului Ostaficiuc Dumitru drepturile băneşti reţinute nelegal ca urmare a nereducerii impozitului pe salariu cu procentul corespunzător distincţiei acordate acestuia pentru perioada 1 decembrie 2003 – 1 decembrie 2006 şi în funcţie de data acordării distincţiei, sume ce vor fi reactualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Respinge cererea de completare hotărâre ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Admite cererea de completare hotărâre formulată de intervenientul Axinte Eugen. Dispune completarea sentinţei nr.784 din 17 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Suceava-Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr.5882/86/2006 cu următoarea menţiune: Obligă pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava să restituie intervenientului Axinte Eugen drepturile băneşti reţinute nelegal ca urmare a nereducerii impozitului pe salariu cu procentul corespunzător distincţiei acordate acestuia pentru perioada 1 decembrie 2003 – 1 decembrie 2006 şi în funcţie de data acordării distincţiei, sume ce vor fi reactualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Admite cererea formulată de intervenientul Smucilă Constantin Sevastian. Indreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul şi considerentele sentinţei nr. 784 din 17 aprilie 2007 pronunţată în dosarul nr.5882/86/2006, în sensul că „în loc de intervenientul Snuncilă Constantin” se va scrie „intervenientul Smucilă Constantin Sevastian”. Prezenta încheiere face parte integrantă din sentinţa nr. 784 din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Suceava-Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. 5882/86/2006. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică din 8 iunie 2007. Admite cererea formulată de reclamantul Porfiroiu Pavel. Indreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul şi considerentele sentinţei nr. 784 din 17 aprilie 2007 pronunţată în dosarul nr.5882/86/2006, în sensul că „în loc de reclamantul Profiroiu Pavel” se va scrie „reclamantul Porfiroiu Pavel”. Prezenta încheiere face parte integrantă din sentinţa nr. 784 din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Suceava-Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. 5882/86/2006. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică din 8 iunie 2007. Admite în parte cererea formulată de intervenientul Ţugui Eugen Viorel. Indreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul şi considerentele sentinţei nr. 784 din 17 aprilie 2007 pronunţată în dosarul nr.5882/86/2006, în sensul că „în loc de intervenientul Ţugiu Eugen” se va scrie „intervenientul Ţugui Eugen”. Prezenta încheiere face parte integrantă din sentinţa nr. 784 din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Suceava-Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. 5882/86/2006. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică din 8 iunie 2007 Admite cererea formulată de intervenientul Hromei Valentin. Indreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul şi considerentele sentinţei nr. 784 din 17 aprilie 2007 pronunţată în dosarul nr.5882/86/2006, în sensul că „în loc de intervenientul Romei Valentin” se va scrie „intervenientul Hromei Valentin”. Prezenta încheiere face parte integrantă din sentinţa nr. 784 din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Suceava-Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. 5882/86/2006. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică din 8 iunie 2007. Respinge cererea formulată de Panţiru Neculai. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică din 8 iunie 2007
Admite cererea formulată de reclamantul Băltuţă Costică. Indreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul şi considerentele sentinţei nr. 784 din 17 aprilie 2007 pronunţată în dosarul nr.5882/86/2006, în sensul că „în loc de reclamantul Băluţă Costică” se va scrie „reclamantul Băltuţă Costică”. Prezenta încheiere face parte integrantă din sentinţa nr. 784 din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Suceava-Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. 5882/86/2006. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Admite cererea formulată de reclamantul Baciu Emil. Indreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul şi considerentele sentinţei nr. 784 din 17 aprilie 2007 pronunţată în dosarul nr.5882/86/2006, în sensul că „în loc de reclamantul Baciuc Emil” se va scrie „ reclamantul Baciu Emil”. Prezenta încheiere face parte integrantă din sentinţa nr. 784 din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Suceava-Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. 5882/86/2006. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 16 aprilie 2007. Amână pronunţarea la data de 17 aprilie 2007. Admite în parte cererea formulată de reclamanţi. Obligă pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava să restituie reclamanţilor drepturile băneşti reţinute nelegal ca urmare a nereducerii impozitului pe salariu cu procentul corespunzător distincţiei acordate fiecărui reclamant pentru perioada 1 decembrie 2003 – 1 decembrie 2006 şi în funcţie de data acordării distincţiei fiecărui reclamant, sume ce vor fi reactualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Respinge cererea reclamanţilor faţă de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca nefondată. Admite în parte cererea de intervenţie în nume propriu. Obligă pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava să restituie intervenienţilor drepturile băneşti reţinute nelegal ca urmare a nereducerii impozitului pe salariu cu procentul corespunzător distincţiei acordate fiecărui intervenient pentru perioada 1 decembrie 2003 – 1 decembrie 2006 şi în funcţie de data acordării distincţiei fiecărui intervenient, sume ce vor fi reactualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Respinge cererea intervenienţilor faţă de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. Admite cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice formulată de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti. Obligă chematul în garanţie să restituie pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti sumele pentru care acesta a fost obligat să le restituie reclamanţilor şi intervenienţilor în nume propriu prin această hotărâre. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Se va reveni cu adresă către Poliţia mun. Suceava, cu menţiunea “în atenţia domnului commandant”.