A**** I****
ReclamantP******* M*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta Amzoi Gh.Ioana domiciliată în Piteşti, str.Craiovei, bl.29, sc.C, etj.4, ap.18, judeţul Argeş, împotriva pârâtului Petrescu Gh.Marian domiciliat în Piteşti, str.Exerciţiu, nr.202, judeţul Argeş. Ia act şi consfinţeşte tranzacţia încheiată de părţi după cum urmează : „TRANZACŢIE Subsemnaţii Amzoi Gh.Ioana domiciliată în Piteşti, str.Craiovei, bl.29, sc.C, etj.4, ap.18, judeţul Argeş, reclamantă în dosarul nr.5926/2006 şi Petrescu Gh.Marian domiciliat în Piteşti, str.Exerciţiu, nr.202, judeţul Argeş, pârât în acelaşi dosar, am căzut de acord ca suprafaţa de teren arabil de 7,23 ha, pe care o posedăm în comun conform titlului de proprietate nr. 119824/22.11.2002, pentru care suntem în proces în scopul ieşirii din indiviziune, să o împărţim. Acest teren are următoarele vecinătăţi : la Nord- S.A.Izvoru, la Est- vâlcea, la Sud- S.A. Izvoru, la Vest- Drum exploatare. În vederea ieşirii din indiviziune, am încheiat tranzacţia depusă la dosar la data de 21.06.2006, prin care am căzut de acord să împărţim această suprafaţă de 7,23 ha teren arabil extravilan astfel : Amzoi Gh.Ioana să primească suprafaţa de 3,61 ha teren arabil cu următoarele vecinătăţi : la Nord- S.A. Izvoru, la Est- vâlcea, la Sud- P******* M*****, la Vest- Drum exploatare. Petrescu Gh.Marian să primească suprafaţa de 3,62 ha teren arabil cu următoarele vecinătăţi : la Nord- A**** I****, la Est- vâlcea, la Sud- S.A.Izvoru, la Vest- Drum exploatare. În aceeaşi şedinţă, ni s-a precizat, şi am înţeles, că nu ni se vor elibera titluri de proprietate separat, hotărârea instanţei fiind cea care ţine locul acestora. Data : 15.09.2006 De acord AMZOI GH.IOANA S.S. INDESCIFRABIL De acord PETRESCU GH.MARIAN- S.S. INDESCIFRABIL”. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Septembrie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Pune în vedere părţilor - care au depus tranzacţie la data de 21.06.2006, prin judecătorul de serviciu - să precizeze care sunt vecinătăţile terenurilor pe care înţeleg să le partajeze. Amână judecarea cauzei la 27.09.2006. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Iulie 2006.