D****** E********
ReclamantB******** M*****
PârâtDosar nr. 5931/2006 R O M Â N I A JUDECĂTORIA PITEŞTI SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 3241 Şedinţa publică de la 17 August 2006 Completul compus din: PREŞEDINTE: Anda Pluteanu Grefie: Stana Bădescu Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant D****** E******** şi pe pârât B******** M*****, având ca obiect - ordonanţă preşedintiala. La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile. Procedura legal îndeplinită, fără citarea părţilor. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile de fond asupra cauzei au avut loc la data de 16.08.2006, când susţinerile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentinţă. La cererea apărătorului reclamantei pentru a depune concluzii scrise, instanţa potrivit disp.art.260 Cod procedură civilă a amânat pronunţarea, după care: INSTANŢA, Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 16.05.2006, reclamanta Dobrotă Ecaterina a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Boţoghină Marian, ca prin hotărârea pe care instanţa o va pronunţa, să dispună, pe calea ordonanţei preşedinţiale, încredinţarea minorei Boţoghină Elena Alexandra reclamantei spre creştere şi educare, pe timpul soluţionării acţiunii formulate pe calea dreptului comun, având acelaşi obiect, înregistrat sub nr. de dosar 4271/2006, cu cheltuieli de judecată. În fapt, reclamanta a arătat că din anul 2001 este în relaţii de concubinaj cu pârâtul, din această relaţie rezultând minora Elena Alexandra, născută la data de 27.08.2004. Pârâtul consumă în mod exagerat băuturi alcoolice, întorcându-se seara în stare de ebrietate, devenind o persoană foarte agresivă, atât verbal, cât şi fizic, reclamanta fiind lovită şi supusă de nenumărate ori unui tratament jignitor, crud, degradant şi inuman. Pârâtul este o fire rece, lipsită total de afecţiune şi preocupare faţă de minoră şi faţă de viaţa în comun în general, necontribuind în nici un fel la cheltuielile privind creşterea, educarea şi întreţinerea minorei. A mai arătat reclamanta că este singura care se ocupă de minoră, fiind în concediu postnatal şi alături de ea tot timpul, pârâtul creează o stare foarte tensionată şi de stres continuu, care afectează grav şi iremediabil creşterea şi dezvoltarea minorei, iar la sfârşitul anului 2004 reclamanta a fost nevoită să părăsească domiciliul conjugal, fiind separată până în aprilie 2005. După reluarea concubinajului, comportamentul pârâtului nu s-a schimbat, relaţiile dintre părţi fiind în mod grav şi iremediabil vătămate, reclamanta şi minora nemaiputând convieţui împreună cu pârâtul, astfel încât reclamanta a părăsit domiciliul comun împreună cu copilul, la domiciliul mătuşii părţii, în comuna Recea. La data de 30.04.2006, reclamanta a fost agresată de pârât, care i-a smuls fata din braţe, ducând-o la părinţii săi, în comuna Siliştea, jud. Teleorman, părinţii pârâtului sunt nişte persoane în vârstă, bolnave, lipsite de venituri, iar tatăl pârâtului consumă excesiv băuturi alcoolice, influenţând şi chiar punând în pericol creşterea, educarea şi dezvoltarea minorei. A mai susţinut reclamanta că se impune încredinţarea minorei către ea, din moment ce se poate ocupa cu succes de creşterea, educarea şi supravegherea minorei, fiind inadmisibil ca aceste drepturi şi îndatoriri să fie plasate în sarcina altor persoane, cum ar fi bunici sau alte rude. Pârâtul nu a depus întâmpinare. Instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba testimonială cu câte doi martori, proba cu înscrisuri, proba cu anchetă socială la domiciliile părţilor, precum şi proba cu interogatoriu. Au fost audiaţi martorii Janta Alexandru şi Dobrotă Stancu, propuşi de reclamantă, iar la termenul din data de 12.07.2006 instanţa a dispus decăderea pârâtului din proba cu martori încuviinţată anterior, faţă de faptul că nu au fost indicate în termen util numele şi adresele acestora şi nu au fost prezenţi în vederea audierii. Totodată, la termenul din data de 16.08.2006, instanţa a procedat din oficiu la administrarea interogatoriului fiecărei părţi. Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa reţine că situaţiile materiale şi familiale şi condiţiile pe care fiecare dintre părţi le poate oferi în acest moment minorei Elena Alexandra nu corespund exact susţinerilor părţilor. În acest sens, rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi, din conţinutul referatelor de anchetă socială şi din răspunsurile părţilor la interogatorii că minora locuieşte în prezent în comuna Siliştea Gumeşti, jud. Teleorman, împreună cu părinţii pârâtului şi cu bunica acestuia, fiind îngrijită de aceştia, în timp ce reclamanta locuieşte în comuna Recea, Jud. Argeş, la mătuşa sa. Pârâtul locuieşte în Piteşti, în apartamentul proprietatea tatălui său, şi lucrează în diferite localităţi din jurul oraşului menţionat. Dată fiind natura cererii deduse judecăţii- ordonanţă preşedinţială-, instanţa va avea în vedere, în primul rând, condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 581 C.pr.civ., referitoare la vremelnicie, urgenţă şi neprejudecarea fondului cauzei. Astfel fiind, în mod evident condiţiile vremelniciei şi neprejudecării fondului sunt îndeplinite, faţă de faptul că nu este soluţionată în mod definitiv şi irevocabil cererea similară formulată pe calea dreptului comun, iar prezenta hotărâre nu poate produce efecte decât până la acel moment, însă instanţa apreciază că nu este îndeplinită condiţia urgenţei, în sensul necesităţii schimbării urgente a condiţiilor în care trăieşte în prezent minora. În acest sens, se observă că s-au schimbat condiţiile expuse de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, în sensul că, deşi aceasta beneficiază de concediu şi de indemnizaţie pentru creşterea copilului, conform adeverinţei depuse la fila 37, lucrează totuşi cu program de 8 ore la serviciu, înlocuind temporar o altă persoană, conform răspunsului său la interogatoriu (fila 65), sau reluându-şi deja activitatea, conform declaraţiei fratelui său, martorul Dobrotă Stancu (fila 67), care a mai arătat că, în cazul încredinţării minorei către mama sa, el ar fi cel care s-ar ocupa de îngrijirea copilului. De altfel, şi reclamanta a arătat că de îngrijirea minorei s-ar ocupa mătuşa, sora şi unchiul ei, precum şi însăşi reclamanta. Pe de altă parte, trebuie reţinut că minora nu beneficiază de îngrijirea directă, zilnică nici a pârâtului, care nu locuieşte cu minora, de aceasta ocupându-se, cum s-a arătat, părinţii şi bunica pârâtului, acesta muncind deseori în alte localităţi, cum rezultă din răspunsurile sale la interogatoriu (fila 66) şi din adresa depusă la fila 19. Întrucât însă din referatul de anchetă socială întocmit de Primăria Comunei Siliştea Gumeşti (fila 44) rezultă faptul că locuinţa părinţilor pârâtului este corespunzătoare (compusă din mai multe camere, cu dotări necesare), aceştia din urmă deţin în gospodărie animale, fiind pensionari, iar minora este bine îngrijită şi se bucură de toată afecţiunea familiei pârâtului, instanţa nu poate reţine susţinerile reclamantei, în sensul că părinţii pârâtului nu pot asigura condiţiile necesare pentru creşterea şi îngrijirea minorei, până la încredinţarea definitivă către unul din părinţi, faţă de faptul că aceste susţineri nu sunt confirmate decât de martorii propuşi de reclamantă, Jantă Alexandru şi Dobrotă Stancu (fila 67,)care însă nu au fost la locuinţa părinţilor pârâtului şi nu au mai văzut-o pe minoră de când aceasta a fost luată de tatăl său, ultimul martor afirmând că are cunoştinţă de aspectele relatate chiar de la reclamantă. Instanţa mai reţine ca fiind reale susţinerile reclamantei din acţiune, în sensul că este în interesul minorei ca aceasta să fie încredinţată, chiar şi vremelnic, acelui părinte care se poate ocupa efectiv şi cu succes de creşterea şi educarea copilului, însă apreciază că, date fiind aspectele anterior reţinute, în prezent oricare ar fi părintele căruia minora i-ar fi încredinţată, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii formulate pe calea dreptului comun, minora ar fi lăsată în îngrijirea rudelor fiecăreia dintre părţi (unchi, mătuşă, frate, soră, cu locuinţă la mătuşa, fratele sau sora reclamantei, în cazul acesteia din urmă, cum rezultă din declaraţiile martorilor pe care i-a propus şi din răspunsurile la interogatoriu, respectiv părinţi, bunică în cazul pârâtului), şi mai puţin în îngrijirea efectivă a părinţilor săi, dând relevanţă în primul rând, pentru soluţionarea prezentei cereri, aspectelor legate de condiţiile concrete actuale oferite minorei şi de interesul său imediat, şi mai puţin acelora ce relevă care dintre părţi ar putea oferi pe termen îndelungat condiţii optime copilului (care vor fi avute în vedere la adoptarea soluţiei pe calea dreptului comun). În aceste condiţii, instanţa apreciază, având în vedere interesul prioritar al copilului, că nu se justifică necesitatea schimbării urgente şi temporare a climatului de viaţă şi familial în care minora este crescută în prezent, stabilitatea elementelor care o înconjoară fiind un element esenţial pentru asigurarea bunei creşteri şi dezvoltări, cu atât mai mult dacă se au în vedere vârsta sa fragedă, precum şi faptul că locuinţa sa a fost deja anterior schimbată în mod repetat. Pentru toate aceste considerente, instanţa, văzând şi dispoziţiile art. 581 C.pr.civ., va respinge cererea de ordonanţă preşedinţială. Întrucât pârâtul nu a depus acte din care să rezulte existenţa şi cuantumul cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul procesului, instanţa va respinge cererea sa, ca neîntemeiată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂŞTE: Respinge cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta DOBROTĂ ECATERINA, domiciliată în Comuna Recea, sat Recea, jud. Argeş, împotriva pârâtului BOŢOGHINĂ MARIAN, domiciliat în Piteşti, str. Trivale, bl. 24 B, sc. B, ap. 25, jud. Argeş. Respinge cererea pârâtului având ca obiect cheltuielile judiciare, ca neîntemeiată. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 August 2006 Preşedinte, Anda Pluteanu Grefier, Stana Bădescu Red.A.P./tehn.A.P./4 ex/. 18 August 2006
Amână pronunţarea la data de 17.08.2006, pentru a da posibilitatea reclamantei de a depune concluzii scrise.
Respinge cererea. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Amână judecarea cauzei la 16.08.2006 pentru solutionarea cererii de recuzare. Cu recurs, o data cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 August 2006
Amână judecarea cauzei la data de 02.08.2006 Decade din proba cu martori pârâtul. Se va reveni cu adrese in vederea efectuarii anchetei sociale. Se va cita pârâtul. Cu recurs, odată cu fondul
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite pentru ambele parti proba cu inscrisuri, proba cu interogatoriu , proba testimoniala si proba cu anchete sociale la domiciile indicate la acest termen. Pune in vedere reclamantei , sa se prezinte la urmatorul termen de judecata , in vederea administrarii probei cu interogatoriu. Pune in vedere paratului prin aparator , sa depuna la in termen de 5 zile lista cu numele si adresele martorilor , in vederea citarii. Se emit adrese catre Autoritatea Tutelara din cadrul Primariei Recea , respectiv catre Autoritatea Tutelara din cadrul Primariei comunei Silistea Bunesti, in vederea efectuarii anchetelor sociale . Se citeaza paratul cu mentiunea chemarii la interogatoriu si martorii reclamantei. Amână cauza la data de 12.07.2006. Cu recurs o data cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Iunie 2006
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea pentru lipsa de aparare formulata de parat. Se citeaza paratul, prin agent procedural , cu mentiunea chemarii la interogatoriu. Amână cauza la data de 15.06.2006 Cu recurs o data cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Iunie 2006
Se citeaza paratul cu copia actiunii si cu mentiunea chemarii la interogatoriu. Amana cauza la data de 01.06.2006.