R********* P********
ReclamantP**** M****
PârâtADMIS ACŢIUNEA
Amână judecarea cauzei la data de 22 iunie 2007. Se va emite adresă d-nului expert Părălescu Ioan, pentru a i se aduce la cunoştinţă faptul că a fost desemnat expert în cauză, pentru efectuarea expertizei în specialitatea contabilitate, fiind achitat onorariu provizoriu în sumă de 200 lei. De asemenea se va aduce la cunoştinţă acestuia domiciliile părţilor şi obiectivele raportului de expertiză şi i se va pune în vedere, să depună la dosar raportul de expertiză, cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată, conform prevederilor art.209 C.pr.civ.. Fixează ca obiective, următoarele : - să se stabilească consumul de apă potabilă din apartamentul pârâtei pentru perioada ianuarie 2004 – august 2006 având în vedere Ordinul nr. 29/1993 Normativ Cadrul privind Contorizarea Apei şi a Energiei Termice la Populaţie Instituţii Publice şi Agenţi Economici până la generalizarea contorizării. - valoarea acestei apei consumate - penalităţile de întârziere conform contractului încheiat de părţi - valoarea dobânzilor comerciale pentru perioada precontractuală. Se emite adresă şi Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Deva pentru a se aduce la cunoştinţă desemnarea d-nului expert Părălescu Ioan, în cauză. Părţile cunosc termenul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 11 mai 2007.
Amână judecarea cauzei pentru termenul din data de 20 aprilie 2007. Pronunţată în şedinţa publică, azi 6 aprilie 2007.
DISPUNE Amână cauza la data de 6 aprilie 2007. Se emite din nou adresă Primăriei Petroşani pentru a ne comunica, sub sancţiunea art.1081 pct.2 lit.f C.pr.civ., valoarea subvenţiilor primite de d-na P**** M****, pentru apă potabilă, pe perioada decembrie 2003 – iulie 2006. Pune în vedere reprezentantei reclamantei să depună la dosar modul de calcul al facturilor emise pentru perioada VIII2005-VIII 2006. Părţile cunosc termenul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 23 martie 2007. PREŞEDINTE GREFIER
DISPUNE Respinge proba testimonială cu martori ca fiind neutilă cauzei. În temeiul art.129 alin.5 C.pr.civ., se emite adresă Primăriei Petroşani pentru a ne comunica valoarea subvenţiilor primite de d-na P**** M****, pentru apă potabilă, pe perioada decembrie 2003 – iulie 2006. Amână cauza la data de 23 martie 2007. Părţile cunosc termenul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 9 martie 2007. PREŞEDINTE GREFIER
Amână cauza la data de 09 martie 2007. Pronunţată în şedinţa publică, azi 16 februarie 2007.
În temeiul art. 167 c.pr.civ., încuviinţează proba cu expertiza contabilă şi înscrisuri solicitată de pârâtă. Emite adresă către Biroul Local de Expertiză pentru a se comunica până la termenul din data de 16 februarie 2007, numele, adresa şi numărul de telefon a şase experţi în specialitatea contabilitate. Stabileşte onorariu provizoriu pentru expertiză în cuantum de 200 lei RON. Obligă pârâta, să depună până la termenul din data de 16.02.2007 dovada achitării onorariului provizoriu, sub sancţiunea prevăzută de art.170 alin.3 Cod pr. civ. (decăderea din probă). În temeiul art. 132 al.2 pct.2 c.pr.civ., ia act de precizarea de acţiune formulată de reclamantă. Amână cauza la data de 16 februarie 2007. Părţile cunosc termenul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 02 februarie 2007.
În temeiul art. 156 c.pr.civ., respinge cererea formulată de pârâtă, aceasta nefiind motivată în sensul angajării unui apărător. Acordă termen de judecată la data de 02 februarie 2007. Se va cita pârâta. Pronunţată în şedinţa publică, azi 19 ianuarie 2007.